Plimbându-mă de-a lungul unei denaturate zile, admir tendinţa realistă a soarelui de a putea mima în fiecare zi o noua dimineaţă. Trecutul freamătă o bucurie alterată, accentuând un volum specific de nostalgie pură. În ciuda tuturor simţurilor, manifest o pasiune teribilă pentru suferinţe cât mai noi şi mai înalte. O semnificativă măsură de justeţe, distribuie în inimă temperaturi ridicate, prelungind în suflet un strigăt amar de prea multe credinţe pierdute. Nimeni nu poate bănui... halul în care iubeşte viaţa, decât în momentul critic al morţii.

Iosif M. Cristian în Forţă şi metamorfoză
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!