Ne transformăm, şi idolii ne mor...

Istoria ne cântă imnuri negre,
Le-am învăţat... şi parcă nu mai dor.
Din lutul caracterelor integre,
Ne transformăm, şi idolii ne mor.

Cărări necunoscute luăm în turmă
Şi paşi-i risipim fără de rost.
Privirea nu mai caută în urmă
La amintirea celor care-am fost.

Unde ne sunt Brâncuşii şi Cioranii,
Un Eliade, Coandă, sau Enescu?
I-acoperă cu nepăsare ani
În nemişcate firi de Grigorescu.

Din dorul nesecat de Eminescu,
Stăpânul frumuseţii din cuvânt,
Mai inventăm forţat un Cărtărescu,
Să ţinem adevărul, jurământ.

Câţi Tituleşti mai sunt în fruntea ţării,
Şi câţi mai au respect şi omenie?
Chiar şi nemorţi îi dăm în dar uitării,
Nici amintirea rea nu-i mai invie.

Ne transformăm, şi idolii ne mor.
Speranţa-n noi e parcă adormită,
De n-o trezim... şi stăm în jocul lor,
Ne risipim istoria clădită.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!