În aur strălucind, pe fruntea ta, coroana...

Vin astăzi în genunchi, la tine, sfântă tară,
Dă-mi din puterea ta, de veacuri adunată,
Să pot răbda ruşinea ce-ţi stă acum povară.
Eşti dată la străini, bucată cu bucată,

De pe pământul tău pe care m-am născut,
Ca un vânat gonit... ce-l fugăresc dulăii,
Sunt alungaţi părinţii, când încă n-am crescut.
Din trupu-ţi ciopârţit se-nfruptă azi călăii.

În verdele naturii, păstrată de martiri,
În aur strălucind, pe fruntea ta, coroană,
Cu mintea lor bolnavă, lipsită de sclipiri,
Ne sapă gropi comune la Roşia Montană.

Pluteşte prin văzduh otrava argintie,
Iar moartea stă să cadă pe timpuri care vin.
Din tot ce este azi, nimic n-o să mai fie...
Pustiu, şi morţi, şi lacrimi, şi noi... cu-acelaşi chin.

Iar ei, vor fi plecaţi... şi n-o să le mai pese.
Din rănile-ţi lăsate, în alte părţi de lume,
Şi-au dus pe sub ascuns, averile imense.
Ascunşi vom fi şi noi... ca naţie şi nume.

Vin astăzi în genunchi, la tine, sfântă tară
Şi-ţi jur, că n-am să-i iert nici dincolo de tine.
Precum strămoşi mei întreagă te lăsară,
Am să te las şi eu, la neamul care vine.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!