| Homo Novus [din public] a spus pe 4 ianuarie 2012: |
| Simplu: pentru că, în prezent, realitatea și accesul la resursele acesteia se măsoară în bani. Cu cât ai mai mulți bani, cu atât ești mai predispus la călătorii extravagante, la excursii de lux și la achiziționarea frenetică de bunuri de orice natură, bucurându-te din plin de fructele apetisante ale realității. La polul opus, cei care își câștigă "pâinea" prin sudoarea frunții și își asigură traiul de zi cu zi prin prestarea unor munci asidue și prost plătite se vor refugia în imaginar, asta dacă vor mai avea acces și acolo, ținând cont de faptul că imaginarul a fost invadat de pseudo-artiști, la încurajarea instituțiilor aferente care, de asemenea, au fost atinse de pandemia financiară. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 5 ianuarie 2012: |
| Nu e chiar atat de simplu. In primul rand, termenul "realism" probabil ca desemneaza, in interogatia ta, o atitudine "existentiala" orientata spre ceea ce se considera indeobste real. Or, prin real (sau realitate) se intelege de obicei ceea ce poate fi perceput, cunoscut (explorat) prin intermediull simturilor. Daca nu vezi sau nu poti vedea (percepe) un lucru inseamna ca nu-i real sau ca are o doza mai mare sau mai mica de irealitate. In acest sens Dumnezeu iubirea, prietenia, fidelitatea sunt cvasiireale (pentru "realistii" -sau materialistii- radicali sunt de-a dreptul ireale). In sfera relatiilor interumane realismul inseamna sa apreciezi ca lucrurile (obiectele materiale) sunt mai importante decat valorile. Esti cu atat mai "realist" cu cat reusesti sa te inconjori de lucruri (cat mai scumpe si mai rare), iar modul cel mai eficace de a-le obtine este sa le cumperi. Banii iti asigura accesul la realitate, la acele "bunuri" care-ti inlesnesc si imbogatesc existenta ta biologica (adica reala). Un "realist" se defineste prin ce are (iar banii sunt un etalon universal al posesiunii materiale), nu prin ce este (prin calitatile sale intelectuale si morale impalpabile si neconvertibile in bani gheatza). Si totusi cei "putred" (eu-l lor material se sufoca si se dezintegreaza printre lucrurile pe care le-a colectionat) de bogati devin cei mai multi dintre ei "irealisti". Sunt din ce in ce mai preocupati de acele lucruri care nu se pot cumpara. Banii n-aduc fericire, pace launtrica. Cei foarte bogati ppe dinafara isi descopera mai devreme sau mai tarziu saracia interioara. Cei mai multi dintre ei vor incerca sa umple golul launtric tot prin procedeul (aparent infailibil) al achzitiilor materiale. Si nu fac altceva decat sa-si cumpere opere de arta eventual sa-si expuna corpul si vestimentatia aferenta - fiindca e tot ce au la purtator- la diverse manifestatii de "inalta"-neaparat, doar isi permit, nu!- tinuta culturala. Astfel realismul (pragmatismul) arivistilor sfarseste intr-o evadare in irealitatea spirituala. |
| Homo Novus [din public] a spus pe 5 ianuarie 2012: |
Eu am încercat să rezum o tendință a societății contemporane de a aborda realitatea (realismul este o altă mâncare de pește, deși reprezintă o evocare a realității, adică nu este REALITATEA, ci, cu necesitate, un concept cuprins în și de realitate) prin prisma panseului domnului autor. Mai ales că direcția sa de orientare a fost deturnată încă înainte de a-și lua zborul în înaltul dimensiunii aforistice. Dar nu vreau să fac din acest fapt obiectul intervenției mele. Desigur, nu e atât de simplu, însă nu trebuie să uităm că omul are un talent înnăscut de a complica inutil lucrurile. Iar ideea potrivit căreia bogatul va trece, mai devreme sau mai târziu, printr-un proces cathartic este cel puțin fantasmagorică. Desăvărșirea eului (nu eu-lui) antrenează atât latura spiritualistă, cât și latura materialistă; trup și suflet. Nu poți fi supraom cu un ulcer gastric la purtător. Am depășit demult paradigma clasică (raționalistă) de a privi universul. Acum observatorul se regăsește în lumea pe care o analizează, face parte din ea, este influențat vădit de fluctuațiile de capital și de resurse umane din regiunea în care ființează. De ce credeți că bogații nu se mai satură de avuțiile pământului și propagă (parcă la infinit) comportamentul de cumpărare fără să se angajeze în sondări lăuntrice? Pentru a fugi de introspecție, de acea revelație despre care noi susținem (desigur, fără o bază empirică solidă) că va fi străbătută de homo capitalus. Omul de afaceri pursânge nu are timp de fleacuri ca "realism", "scolasticism" s.a.m.d. Mentalitatea și orientarea lui sunt adânc înfipte în pulpa sistemului monetar irațional. În orice caz, putem discuta despre realitate, la singular, și putem discuta, de asemenea, despre realități, la plural. Imaginile din mintea noastră compun o realitate, iar realitatea se compune și din imaginile din mintea noastră.
N. B. homo capitalus apare în literatura de specialitate sub denumirea "homo economicus" |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 5 ianuarie 2012: |
Frumos gandul dvs. : NU poti fi supraom daca ai ulcer gastric. Mitica al lui Caragiale spunea cam acelasi lucru: NU poti fi generos daca te strange un ciorap (sau un pantof, nu-mi amintesc exact). Parerea mea e ca pt. a deveni supraom, adica o faptura care depaseste omul trebuie sa-ti dezvolti o "latura" (cica ar fi trei, totusi) in detrimentul celeilalte.
Eu nu am vrut sa pun in discutie sensurile filosofice ale "realitatii" si ale "realismului". Aforismul cu pricina nu m-a tentat deloc sa ma lansez in genul asta de interpretari.
Potentatii financiari vor bani mai multi decat au, fiindca vor altceva decat au (si nu se au pe ei insisi). Fireste ca fug de sine (de introspectie cum spuneti dvs.). Insa fuga de sine, ca si lauda de sine nu miroase a bine. Nici macar parfumurile de firma nu le mascheaza mirosul de strav ambulant si ei (daca mai au un dram de constiinta) isi dau seama de asta.
Povestea cu realitatile multiple (perspectivismul de sorginte nietscheana) e potrivita pt. indivizii cu personalitati multiple. Un stimul poate genera reactii diferite. La fel si realitatea - poate da nastere unor imagini felurite asupra sa. NU e mai putin adevarat ca atunci cand observam realitatea nu ne putem detasa complet de ea. Insa asta e realitatea noastra, ca subiecti cunoscatori, nu e realitatea-obiect. |
| Homo Novus [din public] a spus pe 5 ianuarie 2012: |
| A-ți dezvolta o latură în detrimentul celeilalte nu este un semn de autodepășire. Dimpotrivă, această idee cochetează cu noțiunea de "specializare": nimic supraomenesc (și nu o spun în sens peiorativ). Momentan, cam atât. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 5 ianuarie 2012: |
| Un om care se depaseste e unul care iese din matca, din binaritatea lui ontologica. Un om implinit (in niciun caz un supra-om, ci un om exemplar) isi cultiva deopotriva sufletul si corpul. Insa supraomul nu-si poate forta limitele decat tinzand sa-si anihileze una din cele doua parti constitutive. Concupiscenta sau asceza sunt caile spre supraom. |
| Homo Novus [din public] a spus pe 5 ianuarie 2012: |
| Dați-mi voie să fiu circumspect. Supraomul este o abstractizare, o idee, o proiecție a minții umane deficitare (adică în contradicție cu perfecțiunea), o aspirație către absolut etc. A vă crede pe cuvânt este ca și când m-aș lăsa convins de un discurs care ar avea pretenția că expune o analiză nuanțată a comportamentului de reproducere al extratereștrilor. Dumneavoastră vă referiți la supraom împrumutând câteva caracteristici din registrul uman, acela al imposibilității plenitudinii transcendente. Când acest concept (i.e. supraomul) reclamă o abordare mai utopică, adică în conformitate cu natura sa. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 5 ianuarie 2012: |
O cale spre nu este neaparat un drum parcurs pana la capat. Supraomul e o proiectie, dar s-ar putea ca pentru unii oameni sa nu fie o abstractie, ci un resort comportamental. Unii vor o cariera stralucita, altii femei frumoase si fara numar (daca s-ar putea si fara numerar consumat!), altii vor sa faca o avere fabuloasa. (chiar daca pt. cei mai multi dintre ei proiectele astea sunt utopice, visuri frumoase). Sunt insa unii care vor sa dezerteze din specia umana, sa devina supraoameni.
Dvs. ati utilizat cu prea mare lejeritate acest concept specios in memorabila asertiune "Nu poti fi un supraom daca ai limbrici" - sau cam asa ceva. Din ce spuneati inainte supraomul ar fi un aliaj perfect intre corp si spirit. Pai asta nu e supraom (cel putin nu unul in inteles nietzschean), ci e un om rotund, bine fasonat. Omul e o fiinta care oscileaza intre cer si pamant (intre suflet si trup). Supraomul e un om care a oprit oscilatia, indecizia si a facut o alegere definitiva dublata de o fapta menita sa o valideze. Sunt insa astfel de fiinte? Or fi utopice, cum spuneti. Dar chiar si conceptul de om e unul care frizeaza idealitatea. Amintiti-va de Diogene care umbla cu felinarul aprins in plina zi cautand un om. Nietzche i-a gasit pe oameni si s-a saturat de ei. Asa ca a inceput sa caute supraomul. |
Textul original este scris în limba română.
Nu este introdusă data nașterii pentru Michelle Rosenberg. [