Veronicăi Micle
ca o vioară strunele tale plângeau
erai o lacrimă ce -ți rătăcea prin suflet,
o inimă zburând în infinit,
cu plopii ce se tânguiau în vânt,
vrăjind vremelnicia în descânt.
nu mai vorbi și nu mai plânge
e vis zadarnic azi, acum,
această toamnă încrustată-n sânge
s-ar irosi în zbor pe vechiul drum.
pe la Văratic în vremi legendare
o veșnicie va ca să trăiască
povestea dragostei voastre barbare
ce dăinuie cât limba românească.
deși trecut-a timpul ca-n legende
izvorul amintirii a rămas,
poveștile de astăzi îi dau glas
și vor rămâne veșnic în calende.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre prezent
- poezii despre vânt
- poezii despre vorbire
- poezii despre visare
- poezii despre vioară
- poezii despre viață
- poezii despre vară
- poezii despre toamnă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.