Eu vin din lumea lui Marinetti

eu vin din lumea lui marinetti,
aruncând totul la pământ,
la dracu dragoste, iubire
şi toate câte-s în inimă,
această cârpă cu care
s-au şters toţi pe mâini,
acum dansăm printre
mese şi scaune ca saltimbancii,
ne dezbrăcăm hainele
şi ne scălămbăiem în oglingă
ca nişte maimuţe din junglele africane,
hai, veniţi, intraţi în joc,
doi paşi înainte
şi unul pe loc,
ce frumos ne stau la gât
lanţurile de aur
în acest azur lins pe ochi,
ţinem steaua lumii pe umărul drept
şi avem armuri de oţel pe piept.

în serile când luceafărul
în galop fuge pe cer,
noi ne destrăbălăm în lumea lui dionis
pe lângă delfinii din adânc,
rupţi din refugiul ultimului delir.

degeaba punem cuvintele în cuiburi goale,
n-are cine să le clocească,
ele sângerează din consoane,
mor în damf de parfum
ca merele domneşti infectate de viermi.

ascultaţi melodile acestei toamne,
când frunzele acompaniază tristeţea,
ca nişte evantaie japoneze pe faţa unei gheişe,
ascultaţi cum plâng pietrele de jad
sub freamătul copacilor,
flaute sub lună, îndurerate
de despărţirile de gâtul de colan al madonelor,
ascultaţi tristeţea frunzelor de plop sub bătaia vântului,
ascultaţi cum filozofii pun diagnostic aureolat viitorului,
un fel de zefir de bucurii cu râsete pe ghirlănzi spumoase.

inimi flămânde ca nişte câini în haite
îngurgitează iubirea pe nerumegate,
răscolind în carnea efemeră, pândind inalterabilul.
visăm mereu incendii apocaliptice
care să prefacă în scrum sărmanele noastre fiinţe
imperfecte şi vulnerabile,
ne revoltăm de destinul biologic al lumii,
dar nu vedem ochiul rece al morţii
cu rostogolirea pământului spre neant.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!