Colina Herzog

Colina este o mare ridicată-n tablou,
Seara revine cu surle şi tobe,
Cineva îmi spun – Fiul meu, o umbră, două umbre, hombre,
Exilul omului de lut,
Noaptea ca sărbătoare autentică,
Un pas de dans înspre moarte,
Caut mormântul lui Orfeu,
Nu-i nicăieri, poeţii sunt ca şi pereţii albi,
Fiecare nepoet poate să scrie pe ei ori să-i scuipe,
Dacă sunt nebun, este-n ordine, zice Herzog,
Urcăm şi noi Muntele Măslinilor,
Urcăm treptele bazilicei Madelaine, din Paris,
Ochii mei plini de funinginea cuvintelor,
O lacrimă le poate spăla,
Descifrez numele destinaţiei mele,
Nu v-o spun.
Vântul alb şi luna neagră,
zi de zi cu mult mai dragă,
cerul blând, adânc de aer,
urcă morţii în zbor lin.
Oamenii se schimbă-n floare,
Te-am iubit cu trup şi ardoare,
Opioman al scrisului,
Grefier al inimii,
Un cetăţean indignat a vrut să-l ucidă pe Herzog,
A fost salvat de un fluture,
De atunci garda sa e formată de fluturi,
m-am scufundat în mare,
cum se scufundă în rouă un gând,
cum se îngroapă-n tăcere un sfânt,
am intrat o dată într-un cimitir,
am zărit păsări albe, cu aripi de zăpadă,
paznicul mă urma tăcut, părea viu, nu era,
tot un mort, de serviciu în noaptea aceea,
spre ziuă s-a ascuns într-o criptă
să râdă de noi.
O platoşă rece pe trup,
Da, este necesară,
Singurătatea este şi ea un rău necesar,
Un dar din cămările Domnului,
Să nu priveşti în urmă, nu este vorba aici despre aripi,
Ele cresc singure în somn,
Nu este vorba despre iubire, ea vine sau pleacă,
Rămân cuvintele ca după o explozie nucleară,
Tăcută...

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Votează! | Copiază!