De vorbă cu luna

Am privit în faţă, pe bătrâna lună
Şi am stat de vorbă, atâta timp
Şi n-a ştiut săraca, să îmi spună
De ce drumul vieţi, n-am cum să-l mai schimb

Oricât ar fi de bine şi oricât de rău ar fi
Când multe ai vrea să faci, dar nu şti pentru cine
Cine oare-n viaţa te va preţui?
A tale fapte bune, cui vor aparţine?

Nui păcat să mori, când drumul ţi s-a şters!
Când tu eşti pentru uni, o pată dintr-un vers
Şi-n alte pânze albastre şi pe-un drum mai larg
Când cerul tot se crapă şi stelele se sparg.

Atunci în fericire şi-n valurii de sclipirii
Să te renaşti din moarte şi făr de amintirii
Doar tu-ţi vei căra viaţa şi o vei ţine-n mână
Şi n-ai să mai ţii cont, de soare şi de lună.

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Votează! | Copiază!