Câte sunt...

Sunt străzile goale de-o fostă eleganţă
Nu doar în veşminte ce n-au importanţă,
Ci-n gropile, mii, curmând dreptul la vis
În murdaru-mproşcat, făr-a fi interzis.

Sunt oamenii negrii de hăul nevoii
Ce nu se mai spală cu picurii ploii
Ce curge-ntinând cu şiroaie mânjite
Şi case şi oameni cu feţe sfrijite.

Sunt băncile pline de bani din furat
Cu creditul luat de la cel nemâncat
Şi-s una, de alta, lipite pe-alei...
Da-s fără speranţă, sunt cuşca cu lei.

Sunt hoarde ce bântuie girofaruri albastre
S-anunţe-ntruniri provocând noi dezastre,
Ca şi cum n-ajunge că mâine nu e
Şi-ncearcă să mintă... că nu ştiu de ce.

Sunt satele ţării istovite de rău
Ce-l duc doar bătrânii, ce-au fii la bulău,
Că n-au dat o şpagă la şeful de post
Pe lemne tăiate... că bani n-au mai fost.

Sunt pline oraşe de mari primării
Cu sute-n idei de-a crea datorii
Să scape şi urbe şi ţara din criză...
Cu toţi bugetari, aşi-n orice-expertiză.

Sunt toate deodată, căci sunt şi fericii
Ce stau în palavre, n-au grijile fricii
Că-mpart o dreptate în pungile proprii
Din solda-ţi ce-i zic; "Banii-s ai Europii ".

Sunt toate anapoda şi-s fără ieşire,
Căci unde-i nimic nu mai e nemurire;
Că hoit mai puţin, fie rasă sau gen,
Poluează redus... E mai mult oxigen!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!