Vine noaptea

Vine noaptea şi usucă
Lacrimile pe obraz
Cine ştie ce caducă
Întâmplare fără haz

Şi uitând de soarta-mi tristă
Mă petrec prin alte lumi
Despre care mie nu-mi
Spunea nimeni că există;

Vin şi îngerii cu nimb
Diafani, mângâietori
Şi cu care eu mă plimb
Până dincolo de zori

Cine-a mai rămas de strajă
Peste câmpul cu narcise
Dacă numai mi se
Paşii-ntipăresc pe plajă?

Un copil aleargă-ntruna
După luna de pe cer
Că i-a da aşa, stingher,
Recompensă şi cununa!

Şi-am să ies apoi din lume
Pe o cale princiară
Dacă plânge şi n-aude
Nimeni, noaptea o vioară

Generaţia de schimb
Spune-n şoaptă ghicitori
Cum tangenta uneori
Taie puntea unui limb -

Numai una mă frământă
C-a rămas fără ecou
Întrebarea din tablou
Zigurată şi înfrântă:

De ce omul care urcă
Din ambiţie o scară
Se comportă ca o fiară
Şi pe alţii-n gol aruncă?!

Latră câinii din oficiu
Bunăvoia la stăpâni
Obiceiul la păgâni
Să-i deprindă doar la viciu...

Primăvara se întoarce
Cu privirea îndărăt
Dintr-o lume de omăt
Carele să şi le-ncarce

Arde-n noi câte-o feştilă
Şi la orice adiere
Suflul ei îndată piere
Dup-o lege mai subtilă

Unde merg, unde adast
Doar pe tine eu te văd
Pregătind un alt prăpăd
În decorul cel mai cast

Prind maşinile viteză
Pe traseul vieţii noastre
Populate de dezastre
Şi o nouă diateză

Vine timpul şi scadenţa
Macină un orologiu
Căruia-i aduc elogiu
Toţi edilii din Florenţa

Cine n-ar vrea să braveze
Pe căderea în final
A cortinei la un bal
Peste coruri siameze?

Toată lumea din incintă
S-ar înscrie la concurs
Dac-ar şti că pe parcurs
Se bonifică vreo chintă

Călăraşi şi călăreţi
Cântă aburcaţi în şa
Nu-i aude nimenea
De atâtea dimineţi

Şi se duc, se duc întruna
Ca un vis frumos de mai
Tropotele lor de cai
Până când răsare luna.

poezie de Ion Untaru din Scara interioară (2007)
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!