Mormânt de ape

de pe o stâncă stearpă priveam nemărginirea
de ape-mpovărate de zbucium şi tumult
şi unde-adânc ascunsă le este nemurirea
acelor vieţi pierdute în veacuri de demult

deodat` un val puternic în stâncă se opreşte
cerându-mi înspre unde umil să mă închin
tu, eşti chemat de zeul Neptun care domneşte
adâncuri abisale, el m-a trimis să vin !

coboară deci din gânduri în casa de cleştare
şi-ţi vom vădi privelişti străine pân`acum
răspunsuri la trecuturi cu miez de ghicitoare
şi chiar comori pierdute de pe al apei drum !

şi legănat de unde ajung la feeria
din fund adânc de mare, la casa cu trident
unde m-aşteaptă zeul ce-şi domolise furia
şi maiestuos răspunse la gândul meu ardent

faci parte dintre-aceia ce rătăcesc pe ţărmuri
şi ştiu doar trăinicia ce-i dată de pământ
sau aerul pe care noi vi l-am dat în vremuri
când doar prinseseţi viaţă, dar fără de cuvânt

apoi, din mila noastră, v-am învăţat ce-i roua
sau râul lin, cascada şi fluviul sau oceanul
ce-ascund o lume mută din care să luaţi noua
credinţă că e hrană cum e belşug mărgeanul

aţi învăţat plutirea şi mersul lin pe mare
cu plute, cu canoe sau cu pirogi mărunte
iar mai apoi curajul v-a îndemnat spre zare
în nave mari plecate pe drumuri azi pierdute

i-am scufundat pe-aceia ce n-au ştiut de bine
pe care doar orbirea îi împingea spre ţel
fără să-nvoce pronia care venea din mine
şi-apoi stătu din vorbă şi am privit spre el

mi-a arătat piratul ce-l transformase-n paj
supus la muncă aspră de zeu Neptun prin lege
şi cum i-a pus ruşinea pictată pe obraz
ca piatră pe mormântul ce n-a putut alege

doar el e pedepsitul ! ceilalţi se odihnesc
şi-i legănăm în valuri căci asta ei iubesc
te-ntoarce-n a ta lume cu rătăciri deşarte
aice numai bravii îşi au locaş de moarte

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Votează! | Copiază!