Pădurea
unde-i pădurea din copilărie
când îi tăiam colnicul cu piciorul,
palatul meu cu bolți de stele,
de tine iar m-apucă dorul...
pădurea mea pletoasă, colț de rai,
în tine vedeam doar povești de vise,
of, doamne, ce frumoasă mai erai,
când mă primeai cu porțile deschise.
acum e toamnă, te-amăgește vremea,
a aurit tot cerul peste tine,
rămâi golașă, tristă și brumată
și nu te mai gândești deloc la mine.
eram copil și tu codru bătrân
când amâdoi priveam duioși la lună
și mă purtai ferice la-l tău sân,
fiindu-mi și tată, dar și mumă bună.
ca altădat'rămas-ai tu la fel
un făt-frumos cu pletele în vânt,
eu am îmbătrânit, măi codrule
și nu mai pot decât ca să te cânt.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre păr
- poezii despre păduri
- poezii despre copilărie
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre tristețe
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre tată
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.