Din jurnalul unei zile (amurg în deşert)

pe această întindere de nisip
arsă de soare
îţi voi aşterne la picioare
amurgul unui suflet bântuit
ce n-a înţeles logica pustiului, nebunia...

nisipurile işi plâng deseori nerodirea...
să fie blestemul celui învins?
apele s-au închis grăbite în adâncuri
refuzându-le jelirea... tânguirea...
... sfâşietor e strigătul în deşert
a celui ucis
de nepăsare...

în această oază de nisipuri mişcătoare
se-adună pe-nserat
fecioare de rouă
ce-aşteaptă pe cel însetat – rătăcind
în curgerea unui timp obosit, deprimat...

... e ora când adevărul se surpă
... e timpul ca stele nopţii să moară...

se-aşterne amurgul peste zare
şi peste ochiul stins al deşertului
ce n-a mai putut să vadă
agonia ta
căutând urme de paşi
în cele mai sumbre vise, bântuite
de speranţă...

poezie de Valentina Becart din Obsesia deşertului (26 august 2011)
Adăugat de Valentina Becart
Votează! | Copiază!