Moștenirea
- Săru... mâna, mamaie... cum o mai duceți?
Ieșiră-ți din odaie și încă mai puteți?
- Am ieșit mamaie, mamaia a ieșit,
Am stat în odaie, și am cam răcit.
- Nu aveți căldură, dar iarna n-a trecut;
Aveți gheață-n gură, sau ni s-a părut?
- Da, m-am pregătit, pregătit să mor
Bine c-ați venit, că mi-era și dor.
- Mamaie, venim, mai venim, mamaie
(Când ne amintim, te ține-n odaie)
- Să veniți, mamaie, să veniți!
Căci stau în odaie, cu ochii-ațintiți.
Epilog:
- Boașca se ține bine, mirare că trăiește,
Ca ea sunt cam puține, până se prăpădește?
- N-apucă anul nou, precis... că va muri
Și vom avea cadou: casa vom moșteni!
poezie de Paul Preda Păvălache (3 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
| C. Erber [din public] a spus pe 4 septembrie 2011: |
Indiferent dacă e
vorba
de un biet mistreț,
sau de propria bunică,
sentimente ioc!
Lamentabil! |
| Paul Preda Păvălache [autorul] a spus pe 5 septembrie 2011: |
Mulmumesc frumos prietene, căci te consider prieten din moment ce te preocupă și mă comentezi. Sentimente dorești se pare, dar nu ai citit atent sentimentul de bucurie al bătrânei care și-a văzut pe geam nepoții venind și i-a întâmpinat în prag bucuroasă să le vorbească deși era foarte bolnavă și singură sărăcuța, și sentimentul în care ea zice nepoților că va sta în continuare la ferastra odăii, cu ochii ațințiți și așteptând să mai sosească cineva. Că va sosi moartea și nimeni nu îi va călca pragul, este de înțeles din sentimentele reci ale nepoților, nepoți care probabil că au terminat banii de droguri, și măcinați de sentimentul că nu pot trăi până nu-și astâmpără setea cu droguri, se hotărăsc să-i facă o vizită bunicii bolnave, căci de regulă bunicile iubitoare de nepoți, sau pregătite de moarte, rabdă de frig, de foame, și din pensia de mizerie pe care o au majoritatea, ascund la saltea banii. Așa se face că, multe bătrâne, mai puțin bătrâni pentru că sunt mai cu vână; multe bătrâne plăpânde și strângătoare în casă de bani pentru cele veșnice, sunt atacate, violate chiar(să zică poliția că acesta a fost mobilul crimei), chinuite în cazul în care răufăcătorii nu găsesc banii pe care precis bătrâna(din auzite de multe ori), i-ar avea strânși și ascunși pe undeva.
Așadar, iată câte sentimente pro și contra există în această poezie, dar trebuie să ai suflet să le găsești, și eu nu cred prietene comentator vestit, că duci lipsă de plăcerea sufletească de a citi o poezie în rimă.
Te mai aștept cu drag. |
| Paul Preda Păvălache [autorul] a spus pe 6 septembrie 2011: |
Dragă prietene, acum am văzut că am o greșeală... "gramaticală" pe undeva, și știu că mă vei critica.
Așadar:
E ușor a scrie versuri
Când ești uns cu alifie,
Și e greu poet să fii
Gramatică de nu știi.
Versuri eu am învățat
Când dormeam în pat:
Sforăiam pe nas și gură
Rosteam câte-o-njurătură,
Mai visam ceva frumos
Mai cădeam din pat pe jos,
Mă trezea soția:
Rosteam poezia,
Ea-mi dădea bătae
Trimetea în paie,
Deveneam cățel,
Și un soț fidel
Care-nloc să latre
Forța să-și arate-
Spuneam poezie
Uns cu alifie.
Ps.
Așa am crescut
Mare m-am făcut,
Am făcut copii
Multe poezii;
Am făcut poeme
Cu diverse teme:
Teme-te de mine
Că vin peste tine,
Să te călăresc
Tare te iubesc,
Dacă ești frumos
Te las și borțos
(glumesc, dacă ții la glumă)
Te las cu burtică
Căci, nu-mi este frică
De tine... Costică:
Dac-așa te cheamă
Și nu ești o... damă...? |
