Oh țară...
Ce păcat că mă trag, azi, din țara rușinii
Și-i păcat reciproc, că și ea m-a pierdut...
Și-o respect, că mi-e cuibul, de loc al venirii
Drept tărâm... Ce credeam fericit început!
Și-a mânjit plai de vis, de ambiții deșerte
-Jucând rol de-un popor, ce-și pretinde valoare-
Ce răsare-n mirosul de hoituri dejecte
Cu tărie de moț... Atotprovocatoare!
Ce păcat că mă supăr pe-un loc, de pământ
Fără viață, conștiință, rușine, credință...
Și mă plâng, că n-am cui, ca și alții înfrânt,
De-o izbeliște sumbră... În vid de conștiință.
Unde-mi sunt și părinții, prietenii lor,
Ce mi-au dat din bun-simț, gustul fin al valorii?
Ce păcat de imensul nedrept!... Muritor,
Mi-aș dori să reînviu... Frumusețea splendorii!
Tot mai sunt pionierul, pitic, patriot
Și nu vreau, decât singur, să-mi cer libertate;
Din bunici la părinți, s-o redau la nepot...
Sunt român gând și sânge... Pentr-o eternitate!
Deci îmi iartă, tu țară, îmi iartă popor,
Judecata-mi spre cei ce-au drept simbol..."golan",
Ce-au furat un drapel și-au lăsat un cotor
... Ce-i din os de străbuni... Pentru ei un ciolan!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre rușine
- poezii despre înfrângere
- poezii despre început
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre valoare
- poezii despre sânge
- poezii despre supărare
- poezii despre simbolistică
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.