Locul în care nu e ascuns Sfântul Graal

am intrat călare în catedrala plină de oameni speriaţi,
preotul s-a ascuns într-o icoană murdară şi a închis ochii tuturor sfinţilor părăsiţi de credinţă.
vocea mea a răsunat ca o pedeapsă binecuvântată.
copiii femeilor părăsite mi-au sărutat cizmele prăfuite iar cerşetorii şi-au întins hainele în faţa mea
ca pe un covor peticit peste care calul meu a trecut fără grabă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.
am ridicat cravaşa şi am lovit în neştire pe cei îngenunchiaţi în faţa unor chipuri fără viaţă,
dogma a plâns zgâriind vitraliile cu profeţii despre altcineva.
îmbrăcat în haine de călugăr iezuit, Betrand de Blanchefort a recitat poemul durerii
apoi ne-am aşezat pe podeaua murdărită de vise
şi ne-am îmbăiat în sângele celor nenăscuţi.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.
când focul trădării a aprins asfinţitul unei religii născute dintr-un adevăr schingiuit,
fraţii centauri au dansat în jurul minciunii până ce oboseala le-a întins cupa de otravă.
eu am rămas să păzesc celelalte cuvinte printre cerşetori, târfe,
ore obosite şi simboluri fără legendă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.

poezie de Eduard Dorneanu (21 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Votează! | Copiază!