Am ridicat palmele
și piatra m-a înghițit într-un zâmbet.
și eu... și eu, Cerule...
verdele-l colorez,
când viața-mi pulsează în tâmple.
doar atât? un lujer?
pictată umbră,
inserată în coloana timpului...
infinitezimală fericire
a tropotului hergheliilor gândurilor albe...
coamele-și ridică
până la potcoavele tale, Cerule,
furând scânteile
pentru a fi cât un surâs de val viu,
fuga a patra din crucea așteptărilor...
poezie de Anne Marie Bejliu (6 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre timp
- poezii despre pictură
- poezii despre gânduri
- poezii despre fericire
- poezii despre culori
- poezii despre cruce
- poezii despre cai
- poezii despre arte plastice
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.