Lumânări neaprinse
În fiecare primăvară florile de pe mormântul tău miros a tinerețe pierdută,
aștept ca în locul lor să apară degetele tale, ochii tăi.
aud cum strigi sub muntele de pământ cuvinte de iubire așa cum nimeni viu
nu poate rosti.
mă rogi să gonesc veșnicia,
să mă lupt cu Dumnezeu.
îți promit cu ochii la cerul bandajat de nori purpurii lucruri imposibile
și plec să unesc așteptarea cu neuitarea
în apropierea Ursei Mari...
vara vine ca o prostituată fardată, cu sânii goi și buzele pline de piercinguri argintii
atingerea ei nu mă sperie, cuvintele ei nu mă dor.
stăm îmbrățișați fără să ne iubim așteptând ca unul din noi să cedeze
înainte de sfârșitul lumii,
și asta e divin.
toamna se cuibărește în biblioteca fără cărți.
amăgește muzele abandonate de zei.
ne mângâiem un timp așteptând că Pan să domolească toți caii sălbatici ai stepei
cu poemele mele încă nescrise.
iarna mă întorc la tine neștiind pe cine să mai mint ca viața are vreun rost fără iubirea ta,
lumânările nu ard din cauza vântului și a tăcerii
dar tu mă ierți zâmbind fericită că nu te-am uitat.
disperat că anotimpurile au îndrăgit durerea celor ce s-au sinucis
mă acopăr cu zăpada amară și stau lângă tine
până ard toate lumânările.
poezie de Eduard Dorneanu (9 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre lumânări
- poezii despre cuvinte
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre toamnă
- poezii despre tinerețe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.