| Madame [din public] a spus pe 24 septembrie 2011: |
| Fals. Dacă nu mai iubești, poți să intri într-o stare de apatie. De ce e musai să urăști?! |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 25 septembrie 2011: |
| Pentru ca asa e plamadit sufletul personajului (cum altfel decat feminin- Matilda): nu poate ramane apatic (inactiv). Si fiindca activitatea sufletelului ei se limiteaza la doua registre sentimentale: iubire si ura, iar resursele ei de iubire pt. tip s-au epuizat, nu-i ramane decat sa-l urasca. D-l Petrini nu vorbea la modul general (nu se adresa cititorului generic, lipsit de identitate sexuala), nu formula o regula universal valabila, ci avea o discutie personala cu o femeie imbufnata. |
| Madame [din public] a spus pe 25 septembrie 2011: |
| Mulțumesc pentru explicații, deși știam și eu că este vorba de un personaj dintr-un roman, numai că eu vorbeam la modul general și așteptam un comentariu psihologic. Dacă dragoste cu sila nu se poate, atunci de ce un individ (nu un personaj) nutrește sentimente de ură și dispreț față de altul? Este atât de greu să te desprinzi dintr-o relație în care a intervenit rutina fiindcă dragostea (= plăcerea fizică pentru mutirorii de rând) s-a epuizat (și dv. știți foarte bine despre ce vorbesc)? Oamenii nu sunt capabili să se dăruiască iubirii și, ca atare, nu vor ajunge să cunoască extazul iubirii nemărginite, întrucât confundă dragostea cu plăcerea fizică. Dacă această plăcere nu le este satisfăcută, intervine ura, disprețul, dorința de răzbunare. Știți ce aș face eu, domnule Stanciu, pentru a reda oamenilor libertatea să iubească și să fie fericiți, cu adevărat? Aș desființa instituția căsătoriei și astfel aș elibera oamenii de constrângerile impuse de normele formale. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 25 septembrie 2011: |
De ce asteptati un comentariu "psihologic" daca dvs. considerati ca oamenii pun semnul egalitatii intre dragoste si placere fizica? Aveti expectante prea mari. Ar trebui sa va limitati la un raport (o lucrare stiintifica) zoologic. Daca s-ar desfiinta institutia casatoriei, ar disparea si institutia adulterului, ultimul bastion al iubirii complete (cu sufletul lui si cu trupul ei). casatoria are si beneficii:
a) contribuie la perpetuarea rasei albe (daca acuplarea ar fi libera, toate femele ar prefera negrii)
b)Casatoriile din interes ar disparea si ele, ceea ce ar diminua barfele pe care intotdeauna le provoaca. Si o lume cu mai putine barfe, e o lume mai trista.
c) Femeile tinere si inocente n-ar mai fi atrase de barbatii grizonati (ba chiar colilii) ceea ce ar fi o discriminare sexuala regretabila.
d) Femeia rascopata (in ziua de azi, probabil din cauza climei, femeile se coc extrem de repede) si cu o liota de progenituri ar fi mereu abandonata fara pensie alimentara (ceea ce ar provoca inanitia progeniturilor). Mai mult decat atat o femeie trecuta fara mascul isi va cauta o consolare in munca si in acest fel mitul superioritatii barbatului va fi spulberat. Si ce s-ar alege de jalnica noastra specie daca i-am darama toate miturile?! etc.
e) S-ar crea o confuzie identitara colosala. Nimeni nu va sti cine ii e tatal. Ma refer la tatal oficial. Buletinele vor avea numai numele mamei, ceea ce va crea impresia ca specia umana se perpetueaza fara aportul masculilor. Ar fi un caz fara precedent in marea familie a mamiferelor. Si noi, oamenii, exemplarele cele mai reusite (unii pretind ca semanam chiar si cu Dumnezeu, dar cred ca exagereaza) din familia cu pricina vom fi exclusi din ea si chiar din tribul mai cuprinzator al animalelor.... |
| mam*zelle [din public] a spus pe 25 septembrie 2011: |
| Madame, institutia casatoriei nu este nici obligatorie, nici pe viata. Se poate trai liber si fericit sau constrans si nefericit si in concubinaj, si in libertinaj, depinde de fiecare in parte. De ce sa desfiintati o institutie care este acceptata benevol de oameni? Casatoria se incheie dupa niste formalitati, desigur, dar casnicia (a se intelege relatia cu partenerul) nu v-o reglementeaza nici un statut civil. |
| Madame [din public] a spus pe 26 septembrie 2011: |
| Mam*zelle, ceea ce spui tu, știu și eu. Legislația în vigoare o cunosc destul de bine (fără a fi cazul să iau din bibliotecă Codul Civil, sau vreun manual de drept). Cu totul altceva mă interesează, anume latura psihologică a situației de față, în speță gândirea omului. Daniel Stanciu, în schimb, a dat niște răspunsuri ușor ironice. Însă, ceea ce vrea dumnealui, nu se poate, adică, și cu sufletul in rai și cu slanina-n pod. Și pentru că vă atrage domeniul zoologiei, știți ce i-a spus Rousseau lui Boswell? Iată: "Eram sigur că nu vă plac pisicile. E un semn de caracter. În acest sens, aveți un caracter despotic. Oamenilor nu le plac pisicile pentru că pisica este liberă și nu se va adapta niciodată să fie sclavă. Nu execută niciun ordian al vostru, așa cum fac alte animale. Găina, în schimb, vă va asculta, dacă știți să vă faceți înțeles de aceasta. O pisică vă înțelege foarte bine, însă nu vă ascultă." Iar tot ce ați spus dv. pentru mine nu prezintă interes major, anume bărbați grizonați, tinere inocente, femei răscoapte sau acte de identitate fără numele tatălui. Acestea fiind spuse, voi da curs invitației dv., și mă voi apleca asupra aprofundării unui raport zoologic, unde dv. veți fi un exemplar superb de simie. |
| mam*zelle [din public] a spus pe 26 septembrie 2011: |
Umorul lui Daniel este delicios, dar subiectul este prea important si delicat ca sa nu-l tratam, in ultima instanta, cu seriozitate. Asadar, nevoia oamenilor de atasament, de a forma un cuplu, este straveche si va fi intotdeauna o constanta sociala. Numai ca problematica erotismului si a casatoriei trebuie reconsiderata in fiecare epoca, in functie de schimbarile sociale si de realizarile in plan individual. Revin la ideea ca omul nu e facut pentru singuratate, ca in orice relatie se avanta el cauta si astazi, ca si in trecut, intelegere, sprijin si incredere, insa intr-o forma de parteneriat care sa fie adecvata cu viata sa proprie, cu situatia sa actuala si in consens cu aspiratiile sale intime. De aceea numarul mare de divorturi si despartiri indica clar "un plus de importanta acordat casatoriei" (cum spune sociologul R. Hettlage), sau mai exact un plus de importanta acordat calitatii parteneriatului dintre un barbat si o femeie. Au trecut vremurile cand divortul era stigmatizant, iar casatoriile nu mai reprezinta angajamente atat de riscante dpv social, moral etc, astfel ca abolirea casatoriei nu va schimba esential raporturile care s-au stabilit intre femei si barbati de mai bine de o jumatate de secol incoace. Avantajul mariajului necertificat este ca el se poate anula repede si fara bataie de cap, dar nu cred ca el se instituie pe alte principii decat cel legitim.
Cat despre pisica, inainte de toate aceasta este o fiinta solitara prin natura ei, spre deosebire de om, care nu e. Pentru ca nu asteapta de la om sa-i dea hrana si adapost, nu se simte nevoita sa-l distreze sau sa-i dea ascultare. E demna si orgolioasa, iar pe omul brutal si despotic il trateaza cu aceeasi moneda. Insa oamenilor blanzi le poate raspunde cu o afectiune si un devotament incredibile. La fel se intampla si cu oamenii, madame, fie ca sunt casatoriti, fie celibatari. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 26 septembrie 2011: |
Familia traditionala (consacrata juridic si religios), "celula" de baza a scietatii e intr-un proces de hemoliza. Factorii care au ruinat aceasta venerabila institutie (Adam si Eva sunt si ei uniti in fata lui Dumnezeu) sunt: emanciparea femeii, desacralizarea societatii, democratizarea (in sensul egalizarii) rolurilor maritale, diminuarea rolurilor parentale clasice (in special al educarii copiilor), legalizarea divortului, mediatizarea acestei institutii opuse casatoriei, insingurarea individului in aglomerarile urbane, cresterea timpului necesar formarii si dezvoltarii carierei, sociopatiile generate de stress ( si implicit refuzul de asumare a unor obligatii/ conttracte suplimentare, cum este cel matrimonial) etc. Menajul consensual (permanent sau de proba) este reactia indivizilor la aceste variatii psiho-socio-culturale. Sa nu uitam ca pana nu demult familiile se constituiau prin aranjament parental. Iubirea (dincolo de candoarea acestui cuvant) nu e un liant al casniciei, ci factor care o submineaza. Tolstoi a scris o cartea admirabila pe acest subiect: "Sonata Kreuzer". Protagonistul, un tip care si-a ucis nevasta intr-un acces de gelozie, intrebandu-se cu un cinism care le ultragiaza pe niste domnisoare romantioase, ce e iubirea, raspunde cam ca Madame: o atractie sexuala. Cat poate dura aceasta atractie? hai sa zicem 3 ani (poate 5, nu-mi mai amintesc). Dupa care iubirea se transforma in opusul ei tocmai corsetului institutional (casatoria) in care e obligata sa dtraiasca pana cand "moartea ne va desparti". Intr-o relatie de casatorie bazata pe "iubire" moartea survine ingrozitor de repede (zice rusul). Transformarile psiho-somatice suferite de femeie dupa nastere (nasteri) ii diminueaza dramatic atractivitatea sexuala (care e intotdeauna fermentul dragostei). Ca atare, barbatul (vanatorul erotic) isi cauta alte caprioare (caprioara matrimoniala a devenit o rumegatoare domestica venerata de indieni). In replica, femeia vrea sa dovedeasca faptul ca inca mai e dezirabila (daca este, se lasa vanata de alt mascul, iar daca nu este isi manifesta "salbaticia", printr-o intetire a cicalelilor ...domestice). Certurile se tin lant, iar lantul fie devine fie noua alianta intre barbatul si femeia care au depasit stadiul de iubire, fie un instrument de spanzurat sau de strangulat.
In concluzie, familile moderne (inclusiv in varianta alternativa a menajului consensual) sunt mai fragile decat cele din trecut tocmai pentru ca sunt intemeiate pe un sentiment atat de nestatornic si de frumos (iar in aceasta lume frumosul e intotdeauan conectat la la aparentza sau iluzie) precum "dragostea". |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 26 septembrie 2011: |
| Pisicile ca si femeile sunt creaturi egoiste. Daca le flatezi (dezmierzi) poti sa storci de la ele un soi de reciprocitate (atasament e cam mult spus). Sa zicem ca accepta faptul ca le admiri. Daca le poruncesti (sau ofensezi) ti le faci vrajmase de moarte. Ceea ce se spune despre pisica blanda e valabil inzecit despre femeia jignita: zgaraie rau! |
| Madame [din public] a spus pe 26 septembrie 2011: |
| Întocmai domnule Stanciu (totodată răspund și Mamzellei), soțul meu mă consideră o rumegătoare domestică venerată de indieni (așa cum dv. considerați femeia după naștere). De ce susțin eu că nu există dragoste? Întrucât, dacă ar fi existat, bărbatul meu m-at fi iubit și în prezent. Eu am 44 de ani, sunt tânără încă, iar el 54 de ani, cam moșneguț, și totuși poftește la o jună nurlie. Așadar, eu sunt cea care are imperios nevoie de libertate. M-am săturat să-l văd lângă mine în pat și să știu că se gândește la alta. Dacă îl cicălesc, știți ce-mi spune? Taci din gură, nu ești decât o servantă (dar nu în sensul de mobilă, fiindcă îmi îndeplinesc atribuțiile casnice). Vedeți, pentru că soțul meu activează în domeniul literar, m-am deprins cu limbajul livresc. Ce mă sfătuiți să fac (vă întreb pentru că vă consider om cu scaun la cap): să divorțez și poate îmi surâde șansa să mă recăsătoresc cu un tinerel iubăreț, sau să-mi găsesc un ibovnic dornic de plăceri fizice? P.s. Cred că aveți multe zgârieturi pe corp, de vreme ce vă pricepeți mai bine la femele decât la femei! |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 26 septembrie 2011: |
| In situatii dilematice (care frizeaza tragicul) se recomanda utilizarea unei metode stiintifice. Da-ti cu banul, doamna. Ambele variante sunt perdante. Dar macar puteti da vina pe ban. E made in Romania. Ca sfatul meu, de altfel. |
| mam*zelle [din public] a spus pe 28 septembrie 2011: |
Monsieur Stanciu, probabil ca unele casnicii incep cu o confuzie intre iubire si atractia sexuala si degenereaza in furie si ura, atunci cand fiecare descopera ca are nevoie de mai mult decat atat. Atunci fiecare se simte inselat de celalalt, desi fiecare s-a inselat doar pe sine. Vezi tu, si sultanii, cat erau ei de machos, si care la cel mai mic semn al degetului mic puteau avea cele mai proaspete si gingase caprioare, tot simteau nevoia de un suflet care sa le daruiasca sfaturi, consolare, din partea caruia sa primeasca (cum frumos scria undeva) impulsuri care sa nu le puna in miscare doar hormonii, tandrete care sa nu le calmeze doar epiderma. Asa se face, daca vrei un exemplu, ca Soliman Magnificul a iubit-o numai pe Roxalena chiar si dupa ce prima cadana, geloasa, a desfigurat-o. Fiindca, asemenea lui, Roxalenei ii placea sa scrie versuri si se pricepea la arta, pentru ca ea era constienta de valoarea sa si nu se smerea in fata lui, permitandu-si sa-i dea sfaturi celui mai puternic suveran al timpului sau.
Si-mi mai vine in minte o bizarerie: cum se face ca vechii intelepti greci isi izolau nevestele de lume (separand domeniile lor de viata), lasandu-le singure, fara placeri senzuale si stimulente spirituale, sa se transforme in niste casnice ofilite, artagoase si afurisite, iar stravechii germanici credeau ca femeile aveau ceva sfant si vizionar (cel putin asa scrie Tacit), le considerau intelepte, le respectau si se sfatuiau cu ele, iubindu-si nevestele cu pasiune si tandrete? Grecii nu se casatoreau din placere si iubire, ci pentru zestrea sotiei si pentru mostenitori. Dupa cum vezi, casatoriile erau mai trainice, dar cu mult mai nesatisfacatoare decat cele de azi.
De aici eu trag concluzia ca fiecare barbat are femeia pe care o merita si nimic mai mult. E valabil si pentru femei. Daca si astazi sunt barbati (si nu neaparat mexicani) care inca gandesc ca nevasta trebuie tratata ca o pusca: s-o incarce si sa o puna dupa usa, de ce se mai mira ca pusca se satura si se descarca la un moment dat in capul lor? |
| mam*zelle [din public] a spus pe 28 septembrie 2011: |
| Da, doamna, urmati sfatul lui Daniel, aruncati cu banul! Aruncati cu banul in stanga si-n dreapta, dar aveti grija sa fie banul lui! |
Textul original este scris în limba română.
Cartea "Morometii" de Marin Preda este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar