Nicicând ferice

De ce e vinovată fericirea
Şi n-ajunge credinţa, cartea,
Să nu împiedice extaz, cu moartea;
Să-ţi ia iluzia, că-i, nemurirea?

De ce e pedepsită fericirea
Cu trecerea în suferinţă;
Să n-o poţi invoca, cu neputinţă
Şi-afundul în abis îţi e menirea?

De ce ne e furată fericirea,
Să n-o avem decât pentr-o clipită
-Ce-o sorbi într-un nesaţ- ispită
Pierdută tot, luptând cu istovirea?

De ce e confiscată fericirea
Să nu fie izvor de veşnicie;
Ţi-l ia-n neant, pe fiul ce învie
Sau fiica, ce n-atinge feciorirea?

De ce e blestemată fericirea?
Din ce tenebre Dumnezeu ne paşte;
Ne ia Mesia-n fiecare Paşte
Şi de Crăciun, ne redă amăgirea?

De ce ne este luată fericirea
-Ca o himeră ce n-o merităm-
Şi numai crucea sorţii ne-o purtăm...
Rămâne-n nesfârşit... închipuirea?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!