Închisoarea albă

Iubesc închisoarea din sufletul tău
Ea nu dă voie nimanui să iasă,
Cu porţi de fier, dar cu ferestre...
Trăiesc în ea, ca într-o casă.

Nu vreau să evadez, chiar dacă...
În frig şi-n foame, acolo singura-ş rămâne,
Iar dacă termenul îmi expiră...
Te rog să mă mai laşi pân' mâine.

Arestată în secţia inimii... Ce numar am?
Care e crima? A câta detinută sunt?
Aşi vrea ca să îmi dai pedeapsă:
Să mor aici cu păr cărunt...

Mi-am creat singură cămaşa de certuri,
Când o îmbrac dimineaţa, încep să visez,
Sunt vulgara şi rea, a treia la număr,
Mă aşez pe-o piatră, şi te fumez...

Văd oameni noi, mergând prin tine,
Conştiinţa începe-a mă-ntreba:
Cum aş putea să fur o închisoare,
Ca să fie doar a mea?

Iubesc închisoarea din sufletul tău,
Chiar dacă în tine căldura e rece
În închisoarea ta pură, şi albă..
Eu sunt demonul care nu vrea să plece...

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (15 iulie 2011)
Adăugat de Anna Panovici
Votează! | Copiază!