* * *
Umblă gândul ca și vântul,
Cutreierând disperat pământul.
Luna și cu soarele învârtesc destinele,
Împodobind cu ele nopțile și zilele.
Ploile și mările în valuri coboară urcușul,
Speriind pe stânci stinghere lumea vie, pescărușul.
Munții înalți cu vârfuri albe sărută tandri văzduhul,
Oamenii își provoacă tot mai mult destinul,
Dumnezeu cu mila ne rabdă veninul.
poezie de Valeria Mahok (20 iulie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre înălțime
- poezii despre zile
- poezii despre vânt
- poezii despre sărut
- poezii despre stânci
- poezii despre religie
- poezii despre ploaie
- poezii despre noapte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.