Sonet

Iubita mea, sunt însăşi aşteptarea
Cu porumbei – pridvor bucovinesc!
Se-aştern alături Muntele şi Marea,
Se-mbrăţişează şi se dezvelesc,

Îi spun că sunt şi (iată întristarea!)
Pe plaiul greu de doruri se iubesc;
Din jocul lor se naşte, pururi, sarea –
Veşmânt strălucitor, împărătesc...

Ce ştii, Slăvito, din acestea toate?
Ce ştii de Moarte, de Oprirea Ei?
Un clopot vechi îţi spune că se poate,

Dar tu arunci cu-ncredere în zei...
Acest sonet la poarta Ta se zbate,
Cum sufletul Saharei printre lei.

sonet de George Florin Cozma
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!