Mărturie
Sunt încă viu în clipa când te chem,
sunt nervi și oase, carne grea și sânge,
dar mai ales sunt aerul ce plânge
deasupra ta ca-n moarte, ca-n blestem;
sunt viu și fraged ca un miel bălai
purtat prin piețe, prin restaurante;
sunt sufletul, dintâiul, al lui Dante
bătând la poarta-de-din-jos-de-Rai...
se face iarnă prin cămări ascunse,
mor fluturii, ca fulgii, la ferești;
anii de azi îmi spun că mă iubești,
dar osiile lumii sunt neunse
că se aude vântul pustiind
grădinile cu paseri de aramă
și eu sunt singurul care dă seamă
de zariștea fugită din colind...
sunt viu, ești vie încă... mărturie
stă mâna asta rece, care scrie.
poezie clasică de George Florin Cozma
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre păr blond
- poezii despre prezent
- poezii despre plâns
- poezii despre oi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?