Rugăciunea corectă nu este deci rugăciunea de cerere, ci rugăciunea de recunoştinţă.
Neale Donald Walsch în Conversaţii cu Dumnezeu, volumul I (1995)
Adăugat de Doina Bumbuţ
Votează! | Copiază!
Cartea "Conversations with God Book 4: Awaken the Species Hardcover" de Neale Donald Walsch este disponibilă pentru comandă online cu preţ redus, la
1 andreea elena [din public] a spus pe 4 aprilie 2011: |
| atunci cand am venit aici am venit inzestrati cu absolut tot, nu ne ramane decat sa ne descoperim cine sintem si sa multumim pentru ca sintem ceea ce sintem si sintem |
2 daniel stanciu [din public] a spus pe 4 aprilie 2011: |
| In materie de credintza nu trebuie sa fii "corect", ci sincer! Asa ca rugaciunea autentica e cea in care ceri, nu cea in care multumesti. |
3 C. Erber [din public] a spus pe 5 aprilie 2011: |
| Termenul "corect" este mult mai general decât "sincer", pe care îl şi include. Iar rugăciunea "autentică", în care doar ceri, nu mai e rugăciune. E cerere. |
4 daniel stanciu [din public] a spus pe 5 aprilie 2011: |
| Sinceritatea nu e deloc subsumata corectitudinii. O rugaciune corecta e formala daca ii lipseste trairea sincera. Iar daca suntem sinceri (cu adevarat sinceri) nu multumim, ci pretindem. Nu degeaba Tutea spunea ca rugaciunea e un gest egoist: il deranjam pe Dumnezeu cu maruntele noastre temeri si interese. |
5 C. Erber [din public] a spus pe 5 aprilie 2011: |
| Rămân la părerea că un om "drept în toate" (coRECT) nu poate fi un mincinos. Deci, corectitudinea include sinceritatea. Evident, relaţia de incluziune, nefiind matematică, se pretează la varii discuţii. |
6 daniel stanciu [din public] a spus pe 5 aprilie 2011: |
| Rugaciunile fervente sunt facute cand esti in impas (si implicit cand soliciti cu "smerenie" prost deghizata ceva). Cand protestantii (si numai ei) multumesc inainte de fiecare masa pentru "darurile" divine de peste zi, aia nu e "credinta" e o procedura eupeptica. Omul nu are vocatia multumirii (altfel nu ar exista o zi inchinata recunostintei, cand ar trebui sa-si depaseasca porniririle naturale si sa mimeze gratitudinea), ci a nemultumirii. Iar cand esti nemultumit, ceri. De aia zic: o rugaciune sincera e o cerere, nu un act de multumire. Ganditi prea kantian. De cele mai multe ori in viatza reala (non-kantiana) daca vrei sa fii corect se recomanda sa nu fii sincer. De pilda, sa ne imaginam ca un angajator ar avea de ales intre doua tipe: una buna si alta competenta. Daca ar fi corect ar alege-o pe cea competenta, iar daca ar fi sincer pe cea buna. De unde rezulta ca multe angajari in Romania se fac pe criterii morale (cum e cel al bunatatii). |
7 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 14 februarie 2016: |
| Rugăciunea de cerere nu este corectă ...(?)! Stupefiant! Şi vai (neverosimil), o spune un erudit al religiei...(?) Ba da, rugăciunea "de cerere" este o rugăciune absolut "corectă"! E corectă, valabilă, pertinentă, legitimă, oportună şi plauzibilă! E corectă, pentru simplul motiv că, rugăciunea de referinţă -"Tatăl Nostru"- (consemnată în evangheliile sinoptice (Luca, 11) a fost enunţată de însuşi Fiul lui Dumnezeu, la rugămintea apostolilor! Expresia "rugăciune" a căpătat înţélesul rarissim de "închinăciune"! Acţiunea propriu-zisă are două faţete distincte: 1. rugăciunea sui-generis -pronunţată public, în biserică- este imanentă veneraţiei şi gratitudinii divine; 2. rugăciunea individuală -de implorare sau de mulţumire- este unică, discretă, concretă, în comuniune intimă cu Dumnezeu! Cea mai frumoasă rugăciune din câte există pe Pământ, rămâne, de departe "Tatăl nostru"! O voi adora întotdeauna! Cât de maiestuos, revendicativ, convingător, se aude: "Tatăl nostru care eşti în Ceruri, sfinţească-se"... Dar pentru mine însămi, doar pentru mine, păstrez acea rugăciunea simplă spusă din inimă, fără efuziuni patetice, dar cu ochii plini de mulţumire, smerenie, confimare pentru “pâinea noastră cea de toate zilele”: „Doamne, îţi mulţumesc pentru această hrană”! Pe ea o port cu mine în fiecare clipă, de când voi fi deschis ochii, ori de câte ori îi închid şi până îi voi fi închis pentru veşnicie...! E caldă şi maiestuoasă rugăciunea mea de suflet! Voi fi învăţat-o când încă nu puteam să pronunţ bine “hrană” şi nu ştiam, nici nu înţelegeam ce înseamnă Rugăciune! Când credeam că „rugăciune” este totuna cu „hrană”! Şi acum cred la fel! Rugăciune înseamnă Hrană! Şi Hrană înseamnă IUBIRE! Iubirea lui Dumnezeu pentru mine... Pentru mine...! Tine...! El...! Ea...! Iubirea Lui pentru noi toţi! |