În viață există trei lucruri importante: să fii amabil, să fii amabil și să fii amabil.
aforism celebru de Henry James
Adăugat de Dan Costinaș
Votează! | Copiază!
Sunt disponibile și textele în engleză, spaniolă, catalană, portugheză, italiană, germană, suedeză și maghiară.
Cartea "Daisy Miller and Other Tales Paperback" de Henry James este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Vezi aforisme despre viață, citate de Henry James despre viață sau aforisme despre existență
1 Mihail Mataringa [utilizator înregistrat] a spus pe 15 aprilie 2012: |
| Există și al patrulea lucru important:să fii amabil! |
2 Homo Novus [din public] a spus pe 23 octombrie 2012: |
| Unele cugetări lansate în urmă cu mai bine de 100 de ani se pot dovedi de-a dreptul incomode în momentul în care sunt aplicate în cadrul unei configurații sociale diferite de cea în care au fost emise. Am încercat rețeta domnului James. Din nefericire, ajunsesem de unde plecasem, adică nicăieri. În teoria, sfatul domnului James este de bun-simț (tocmai de aceea funcționează doar izolat în zilele noastre), dar, în practică, amabilitatea (nedisimulată) la puterea a treia te supune unor riscuri majore. Vulturii și șacalii nu dau doi bani pe amabilitate, chiar dacă o afișează. Aceasta este, în cele din urmă, unul dintre mijloacele de supraviețuire rămase la îndemâna măgarilor și insectelor. Cu amabilitate sunt orchestrate recesiunile și măsurile inumane în proximitatea noastră temporală - este o mască bună, deși începe să-și piardă credibilitatea (dacă nu și-a pierdut-o deja). |
3 Iulia Mirancea [din public] a spus pe 23 octombrie 2012: |
| Domnule Homo Novus E prima dată când vă adresez (în scris), un comentariu! Vă urmăresc din prima mea zi pe acest site, când ați intrat (din cauza mea), într-o dispută, cu o persoană, de asemenea stimată (mult) de mine! Așadar, vorbiți "ca din carte", domnule Homo Novus! Ce mai înseamnă și acest "ca din carte"? Păi, l-am mai atribit (o dată sau de două ori)! El reprezintă complimentul superlativ folosit de un profesor de-al meu și sunt consternată de fiecare dată când, cineva mi-l reamintește! Este, dacă vreți, un Remember! Îmi place (ca de obicei), truismul susținut de domnia voastră! Impactul dezamăgirii pe care o simțim, de fiecare dată, când ne este călcată în picioare buna-cuvință, este, într-adevăr, covârșitor! Totuși, efectul interferării amabilității noastre, cu nevoia anumitor oameni de a o primi este incomensurabilă! Să-i sacrificăm pe cei care merită efortul nostru, în favoarea celor care nu merită? Mi se pare nedrept! Mi se pare nedrept mai les că, eu însămi am resimțit (poate de mii de ori), chiar și în acest loc, un astfel de sentiment! |
4 Homo Novus [din public] a spus pe 23 octombrie 2012: |
| Stimată doamnă Mirancea, Vin vremuri în care cineva trebuie să susțină și truismele (genul de banalități pe care dvs. le apreciați în discursul meu), nu sunteți de acord? Mai ales atunci când (și ca urmare a faptului că) acestea devin inaccesibile, contrar destinului lor de adevăruri evidente. Căci de fantasme sterile bănuiesc că suntem sătui de ceva vreme (au și ele rostul lor, dar la momentul oportun). Tocmai pentru că sunt evidente (doar) la nivelul discursului (elaborat de orice altă persoană în afară de persoana I - nu fac referire la cineva anume, ci la un întreg conglomerat de opinii eteroclite) și nu ajung să cunoască dimensiunea anevoioasă a praxisului trebuie să readucem truismele la nivelul lor de fenomene cu care să nu mai fie nevoie să ne încurcăm/pierdem timpul. Cât privește amabilitatea, da, trebuie distribuită selectiv; altfel nu facem decât să aruncăm mărgăritare la porci. Dar trebuie să vă atrag atenția că, în zilele noastre, a fi afabil echivalează nu de puține ori cu a fi lingușitor, ceea ce duce la volatizarea demnității umane. Dacă mă întrebați pe mine, prefer să fiu respectuos cu cei care merită efortul, păstrând amabilitatea pentru străini. Cu respect, H.N. |
5 Iulia Mirancea [din public] a spus pe 23 octombrie 2012: |
| Stimat Om Nou al vremurilor care vin Sunt de acord și (precizez), nu din "amabilitate", ci, pur și simnplu, din bucuria de a-mi fi regăsit, în cuvintele dumneavoastră, compatibilitatea cu acest excepțional citat din Biblie: "Nu dați cele sfinte câinilor, nici nu aruncați mărgăritarele porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și, întorcându-se, să vă sfâșie pe voi" (Biblie, Matei, capitolul 7, paragraf 6). Aș vrea să vă întreb ceva, legat de subiectul "vin vremuri în care cineva trebuie să susțină ...": cum e -în ochii domniei voastre- scriitorul/artistul Dan Puric? P. S. Vă mulțumesc, pentru că nu m-ați pus în situația să mă disculp de suspiciunea lingușirii! Cu înzecit respect I. M. |
6 daniel stanciu [din public] a spus pe 23 octombrie 2012: |
| D-le Novus, constat ca iarasi nu sunteti atent. Yankeul anglicizat insista (repeta de trei ori - ce sa-i faci sechela numerologica crestina): "fii amabil". Inseamna ca nici in vremea lui (si, tineti cont, nici in tarile de provenieta si adoptie - America de Nord si Regatul Unit) amabilitatea nu avea o incidenta deosebita in sfera relatiilor interpersonale. Amabilitatea, intrucat e un comportament conventional (non-instinctual) il incomodeaza pe "bunul salbatic" (in sensul ca e bun la capitolul salbaticii) in orice epoca (de la epoca de piatra, pana la cea de tranzistori). E drept ca prin exercitiu, amabilitatea ar putea deveni o conduita fireasca, o a "doua natura". Dar, ca sa va preiau din ratiuni pur retorice, ideea: la ce bun sa fim amabili? Lasand politeturile (si menajamentele) deoparte am sa fac o afirmatie de-a dreptul socanta: amabilitatea e "rentabila" (imprumut un cuvintel jargonul fratelui d-lui Henry, "Bill" James, ilustrul pragmatist). In afaceri e obligatorie (actualmente se vorbeste de "produsul largit" care include printre altele si serviabilitatea cu care e oferit), in casnicie e necesara (mai ales dupa ce randamentul unui act fiziologic inregistreaza o scadere semnificativa), pe strada e o tehnica de autoaparare (mai putin in ghetourile bucurestene). Chiar si in gazetaria de scandal (alta nici nu mai e pe la noi) ai de castigat arborand masca politetei. Daca il scoti din sarite cu interogatii politicoase (onctuoase) pe un VIP-ulet si te molesteaza esti victima, ergo faci rating. Daca iti raspunde la intrebari, tuflesti o poza surazatoare cu VIP-uletul si schimbi raspunsurile in functie de inspiratia de moment. Imaginea - dovada ca ai vorbit cu vedeta - valoareaza mai mult decat o mie de cuvinte! asa ca esti mai credibil decat un anahoret in pozitia misionarului rugandu-se de Dumnezeu (sau, cine stie, dragostea e mare, poate de o duduie). Amabilitatea nu presupune costuri extraordinare, putina pantomima si resurse lingvistice acumulabile in cel mult o saptamana. Beneficiile ei nu sunt de neglijat. E suficient sa semnalam faptul ca te pui la adapost de mustrari de constiinta("vai, ce urat m-am purtat!", ce lipsit de maniere pot fi!). Si intr-un secol individualist ca a nostru cel mai important lucru e sa fii multumit de tine (sa ai "stima de sine" inalta cel putin cat statura lui Ghita Muresan). Desigur, exista si contexte in care amabilitatea nu e efcienta: in pat si in scaunul de deputat. Dar sunt situatii sociale extreme in care omul trebuie sa dovedeasca faptul ca, la "baza", e un animal. |
7 Homo Novus [din public] a spus pe 24 octombrie 2012: |
| Stimată doamnă Mirancea, Trebuie să recunosc că-l respect pe regizorul și actorul Dan Puric. Domnule Stanciu, amabilitatea se înscrie (și) în logica mercantilă a relațiilor bazate exclusiv pe interese pecuniare. Știm asta. De aceea contest amabilitatea de fațadă, pentru că a virusat ceea ce a mai rămas din demnitatea umană. Din insistențele lui Henry James reiese că yankeul anglicizat era extrem de entuziasmat în ceea ce privește adoptarea amabilității ca instrument principal de operare în sfera socială. În prezent, amabilitatea a fost retrogradată la gradul de accesoriu indispensabil (doar până la un punct). Frecvența de (inter)schimbare a măștilor este destul de ridicată, omul având nevoie nu doar de amabilitate, amabilitate și amabilitate, ci de o întreagă panoplie amalgamată de însușiri/caracteristici. Nu puține au fost exemplele (probate empiric de subsemnatul) în care oamenii s-au comportat ca niște pigmei loviți de bipolaritate: în fața le zâmbeau cunoscuților, iar în spate le împlântau elementul omolog din ziua de astăzi al cuțitului, saliva. |
8 daniel stanciu [din public] a spus pe 24 octombrie 2012: |
| Domnule, aveti pretentii prea mari de la vietatea semirationala, semidocta si si semisociala. Ii cereti sa nu fie ipocrit. Sa fie la fel si in prezenta si in absenta "amicilor". Reciti admirabila schita, "Amici" a conului Iancu despre aceasta virtute sociala atat de raspandita si in fond atat de necesara. Daca prin absurd ar izbucni o pandemie de sinceritate, ma tem ca specia umana ar impartasi trista soarta a reptilelor din jurasic. Amabilitatea e un ambalaj, o forma a interactiunilor interumane. Se intampla, sa stiti, sa genereze si niste continuturi. Daca amabilitatea devine un mod de a fi, o regula de igiena sociala bine insusita, omul se poate modifica si pe dinauntru. Politetea se poate converti in respect, iar respectul intr-o recunoastere a demnitatii. In fond si la urma urmei amabilitatea nu exclude sinceritatea. Ii poti spune trogloditului ce simti si gandesti despre el in termeni civilizati. Nu trebuie sa-l arunci pe fereastra, ii poti arata cu un gest delicat usa. Aparentele trebuie salvate. Ele sunt in ultima instanta, insasi esenta vietii sociale. |
9 Homo Novus [din public] a spus pe 24 octombrie 2012: |
| Tocmai de aceea am ținut să sugerez că amabilitatea de fațadă îmi aduce aminte de un măr găunos, pentru a delimita universul de interes în ceea ce privește subiectul în cauză. Și mă îndoiesc că generalizarea aperențelor nu atrage după sine o mutație a esenței, care tinde, în ultimă instanță, să fie înlocuită de aparențe, acestea din urmă devenind esențiale. Eu militez pentru o armonie între aparență și esență. |
10 daniel stanciu [din public] a spus pe 24 octombrie 2012: |
| Tocmai de aia insist. Amabilitatea nu e un mar gaunos, ci un ambalaj. Iar in comertul cotidian numit viata sociala ambalajul (forma de prezentare) poate face diferenta. Desigur ambalajul poate fi inselator. Pana si Zeus a patit-o. Insa e si vina cumparatorului ca n-a stiut sa citeasca printre randuri. Amabilitatea inseamna sa-l tratezi pe celalalt sub aspect formal ca pe o fiinta demna, indiferent de ce crezi despre el. Contitutul, respectul autentic vine apoi sau poate, niciodata. Si acest esec al lipsei de respect nu depinde atat de portretul moral al lui, cat mai ales de tine. Tu esti cel care nu poti sa vezi dincolo de aparentele lui defavorabile "omul" acela pe care kant ne indeamna sa-l respectam neconditionat. |
11 Homo Novus [din public] a spus pe 24 octombrie 2012: |
| Dacă vă sensibilizează mai mult trimiterile la concepții filosofice, spun și eu că amabilitatea poate fi interpretată prin prisma conceptului de voință de putere înaintat de Nietzsche. În sens nietzschean, amabilitate poate însemna predarea puterii tale celeilalte părți implicate în dispută, fiind o formă de a-ți masca slăbiciune, chiar de a o glorifica prin apelarea la o metodă (chipurile) superioară celui care te domină; amabilitatea defensivă (ieși șifonat, cu coada între picioare și te vezi superior superiorului prin afișarea unei calități - puterea de a-i arăta inamicului că îl respecți - căruia lui îi lipsește) poate ascunde, în acest caz, frica de acțiune. Atunci când amabilitatea este mutuală, este valabilă interpretarea dumneavoastră, domnule Stanciu. Ambele sunt corecte, pentru că propun o direcție de acțiune în concordanță cu o situație dată. Când omul este măgar, nu-l arunci pe fereastră, nu-i dai în cap, firește, dar îl trimiți civilizat să-și bage picioarele în apă rece. Un mare gânditor spunea că omul care a lăsat piatra din mână pentru a arunca o insultă este întemeietorul civilizației, nu? |
12 daniel stanciu [din public] a spus pe 24 octombrie 2012: |
| A spus-o Freud, pare-mi-se. Austriacul nu e ganditor, e analist. Psih-analist. |
13 Homo Novus [din public] a spus pe 24 octombrie 2012: |
| Da, a fost psihanalist de profesiune (considerat părintele psihanalizei) și un mare gânditor în timpul liber. |