Să-ţi rămâi credincios ţie însuţi!

Adio, spun, copilului din mine
şi-mi dezbrac inima
de un cojoc, în plină iarnă!

Şi, nici nu ştiu, dacă e bine
sau dacă focul, adormit în ea
va rezista în iarna grea.

Dar, el nu vrea, să-şi ia, adio
şi mă petrec, în umbra lui
prin veri şi ierni, drum amărui.

Îl simt, de-a stânga cu-n surâs,
de bun străjer ce devotat,
prin graniţi multe m-a purtat.

Copile drag, cu ochii mari
şi inima, cât lumea toată,
ţi-am dat o viaţă adevărată!

Şi, fiindcă ai rămas cu mine
ţi-am împlinit, sublimul vis
ce îl purtai în suflet scris.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Votează! | Copiază!