D. Enache [din public] a spus pe 10 ianuarie 2012: |
Să mai îndrăznească cineva să sus-țină că din "Stepa memoriei" nu răsar fire de mărgăritar... |
daniel stanciu [din public] a spus pe 10 ianuarie 2012: |
Or fi rasarind, insa sunt napadite de fire de leustean. Ideea aforismului nu e rea. Moartea are un "instinct conservare" superior vietii. Problema este transpunerea ideii in cuvant. Formele de moarte sunt un fel de specii (nu de manifestari individuale) ale ei.Ca atare, moartea tine la genul ei nu la specia (soiul) sa, fiindca altfel nu ar da nastere unei varientati impresionante de specii. |
Homo Novus [din public] a spus pe 10 ianuarie 2012: |
La o primă vedere, formele de moarte sunt plămădite din aluatul hazardului. Însă moartea poate fi privită și din alte unghiuri: poate fi o consecința inexorabilă a caracterului unidirecțional al timpului. Să ne uităm la corpul uman, dar și la corpurile altor viețuitoare: toate sunt astfel "construite" încât să faciliteze (de fapt, sunt croite pe o astfel de direcție a manifestărilor existențiale, trase prin inelul universului prin care avem onoarea să trecem și noi) deplasarea într-un singur sens (i.e. înainte). Ochii, nasul, gura, forma picioarelor, toate indică o singură direcție a scurgerii timpului. Ați putea să-mi spuneți: "da' cum vine asta, vere, că omul dacă vrea să meargă înapoi nu trebuie decât să-și pivoteze trupul la 180 de grade, schimbându-și macazul în doi timpi și trei mișcări". Și eu v-aș răspunde: în orice direcție s-ar orienta în spațiul tridimensional, este supus (așa cum existența per ansamblu a fost supusă încă de la prima formă de viață pe care a îmbrăcat-o) timpului unidimensional; cu alte cuvinte, spre orice meandre ar "apuca-o", el se deplasează tot înainte (sau în jos, dacă vrem să fim poetici). Astfel, potrivit acestei accepții, viața nu poate face opinie separată de mișcarea de revoluție a electronilor și de teleportarea cuantică a atomilor. Viața însăși este alcătuită din celule care la un monentat nu se mai multiplică (sau, după caz, se multiplică alarmant, accelerând procesul de erodare a materialului genetic). Am mai putea discuta și despre sensul de dezvoltare a plantelor, de creștere a copacilor etc. S-ar putea ca nouă să ni se pară că se înalță (cum, de altfel, ni se pare și că soarele răsare), că se abat de la legile gravitaționale, dar nu este adevărat, nu-i așa? Aceste forme de viață vegetale iau naștere ca urmare a acumulărilor de elemente fertile sub pătura de glie. Dacă ar fi scos din rădăcina (prin intermediul căreia se fixează puternic în pământ) sau tăiat de la baza trunchiului, copacul ar cădea. Așadar, am putea conchide că formele de moarte sunt "fasonate" inevitabil pe relația strânsă dintre formele de viață și modelele de interacțiune ale acestora cu mediul înconjurător, patronat de legile fizice aferente. |
daniel stanciu [din public] a spus pe 11 ianuarie 2012: |
Mare dreptate ai avea omule nou, daca bipedul la care faci referire ar fi un numai un bio-masinarie. Insa omul nu se balaceste doar in fluxul timpului fizic care il impinge irepresibil spre extinctie. Prin memoria sa poate face salturi inapoi. Prin imaginatie poate devansa pasul uniform si unidirectional (sau daca doresti sensul entropic) al timpului. Mai mult decat atat, cica ar exista in el o farama imateriala si indestructibila numita spirit care nu adera deloc la recipientul timpului fizic. Gratie lui se spune ca ar avea acces la un timp necurgator, circular sau sacru. |
Homo Novus [din public] a spus pe 11 ianuarie 2012: |
Domnule Stanciu, nu zic ca nu aveți dreptate. Sunt la curent cu ceea ce susțineți dumneavoastră. Însă, poate spre surprinderea dvs. și a cititorilor acestui site, salturile retrospective la care faceți referire nu sunt decât niște imagini ce se derulează în mintea omului, fiind posibile grație poveștilor (istoriei) care i-au parvenit acestuia ca urmare a înaintării lui în timpul real (sau în vârstă, asta dacă nu e ignorant și citește doar Libertatea). Cel mai bun argument care să-mi valideze spusele ar fi ignoranța omului - și-aici coborâm din planul metafizic în stradă - față de succesiunea perioadelor istorice (a trecutului, cum îi spuneți dvs.) pentru că nu s-a interesat de latura asta a existenței sale, de unde rezultă că pentru individul respectiv trecutul are o rază de acțiune destul de redusă (ce-a făcut el acum 20 de ani când era fecior). Omul nu revine niciodată cu adevărat înapoi, ci privește trecutul prin prisma reprezentărilor mentale pe care și le-a închegat prin experiență, prin lecturi, din auzite etc. vizavi de acesta. Altfel spus, prezentul este definitoriu pentru reclădirea ideatică a trecutului. Contactul nostru cu trecutul îndepărtat este mediat, așadar, de lucrările de specialitate ale unor oameni care au vrut să le transmită succesorilor o zestre culturală alcătuită din informații referitoare la societățile timpurilor lor (sau pur și simplu au vrut să-și facă numele cunoscut, contează mai puțin motivul principal, dacă rezultatul s-a dovedit a fi unul benefic). Noțiunea de "spirit" se integrează perfect în peisajul mitic al timpului. Dar avem și-un timp real, în care oamenii de știință jonglează cu destinele a miliarde de "suflete". Toate bune! |