Doina
doina noastră vine de departe,
din anii grei ai țării în furtună,
românii doar de ea au avut parte,
și și-au cântat durerea împreună.
cuvinte vechi, relicve demodate,
la suprafață ies din când în când,
n-au nici istorie și n-au nici date,
din lutul vremii ies mereu plângând.
în marile singurătăți din mine
aud demult un cântec bătrânesc,
mă-ntreb adesea cine-l cântă, cine,
și ce e-n el atâta de firesc?
când morții trec acasă să se culce
după o zi de coasă de pe lunci,
se-aude câteodat-atâtât de dulce
și-mi face zilele fântâni adânci...
la fiecare grea răscruce-a vieții
l-am luat prieten și l-am adorat,
din el s-au adăpat în veci poeții
și cântăreții adesea l-au cântat.
doinița noastră de reîntrupare
venită din străbunii tăi părinți
te cânta pe la case fiecare
că tu ai fost simbol de biruinți.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (30 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre muzică
- poezii despre timp
- poezii despre țări
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre singurătate
- poezii despre simbolistică
- poezii despre prietenie
- poezii despre poezie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.