Cum zboară viața-n asfințit
Cum zboară viața-n asfințit
Așa încet pe-un ton șoptit
Precum se stinge-n van o floare
Și-apoi de frig, uscată, moare.
Aud din depărtări cum cântă
Al vieții imn cu taina-i sfântă
Și cum răzbate peste vreme
Cu bucurie să ne cheme.
Cum anii-n urmă ni se lasă
Printre amurguri de mătasă
Și viața asta ne tot poartă
Printre furtuni, bătuți de soartă.
Cât vezi cu ochii numai cer
Și vraja marelui mister
Cum prinde viață o ființă
În uimitoarea biruință...
Din truda vremii seculară
Semințele ce germinară
Dădură roade pe câmpii
Și ne-au născut pe noi, copii.
Cu trupul toți dintro tulpină
Ne scoase Domnul la lumină
Prin timp cu aripi obosite
Cernuți prin plasa unei site.
Nu vom învinge veșnicia
Căci ne-a fost dat vremelnicia
Și ce se naște tot dispare,
Așa e viața, trecătoare...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (29 martie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre naștere
- poezii despre zbor
- poezii despre victorie
- poezii despre timp
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre ochi
- poezii despre muzică
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.