Chipul ei - o arătare
cu mirosul tău de lapte
m-am culcat cu el azi noapte
și-n velința-n care dorm,
n-am avut un pic de somn.
blestemat de-atâta lume,
cu norocul meu anume,
ce-i drept era cam puținel,
ți-am pus în deget un inel.
și cum lucea luna cea brună
o sfântă lebădă nebună,
eu te vedeam ușor zâmbind,
prin ceața nopții de argint.
venea spre mine, plânsu-mi-se
după ce mândra mă iubise,
era în pielea dumisale
un fel de mândră arătare.
vreau să dorm, lumină sting,
ochii ei mi se preling
peste ochii mei cruciși
și pe veci se lasă-nvinși...
și-n această grea tăcere,
chipul ei dispare, piere,
se adună și se pierde
pe-un tăpșan de iarbă verde.
unde ești, unde te-ai dus,
parcă ai zburat în sus,
ai fost meteor sau astru
de-ai zburat în cer albastru?
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 mai 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.