Totul despre Gică
Că-i mort de foame și de sete,
S-a plâns o viață-ntreagă Gică
Mort fost-a după o gagică,
Mort, după celelalte fete
Prin moarte face piruete,
La orice pas i se dedică
În viața lui, ea se implică
Cum tencuiala pe-un perete
Să fii și mort, când ești om viu,
Aceasta-i anormalitate!
Căci stai în casă, nu-n sicriu,
Și-ți pierzi din personalitate...
Dar, decedând într-un târziu,
Intrat-a în "legalitate".
sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.