Apoi așază piedici
teama de întuneric
îi scăpăra picioarele
acasă răsufla ușurată
se mlădia pe călcâie
punea lumânări pe masă
le aprindea pe rând
surâsul ei schimba lumea
fără să mai pară
plină de umbre
ochii deveneau iscoditori
se mișcau în orbite
un cuvânt, o avalanșe de vorbe
obligau
la un răspuns
era
după clipele ceasului rău
pe care bunicul spunea să nu le cauți
stai în banca ta
fără să te expui
hazardul e o întâlnire
pe drum cu moartea
are poarta deschisă
te cheamă
să treci prin foc
apoi așază piedici
să cazi
în mrejele ei
aproape invizibile
pline de capcane
știa asta
se temeam să nu le lovească
și să declanșeze destinul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre schimbare
- poezii despre picioare
- poezii despre ochi
- poezii despre obstacole
- poezii despre moarte
- poezii despre lumânări
- poezii despre frică
- poezii despre foc
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.