Inventar pierdut

Născut s-acumulez
m-am luat pe bucăţele...
S-am timp să-mi revisez
petrecerile mele.

Nu aveam încă dinţi,
păşind... nu aveam păr;
mă copii din părinţi,
scrutez spre adevăr.

Nimic nu cunoşteam
pitic descurajant,
vocabule n-aveam...
Oricum neimportant.

Tot rând pe rând, tot dus
să-nvăţ din alţi percepte
nevrute, mi-au indus
înscrisuri imperfecte!

Hârtii s-au adunat,
justificări, diplome;
Intrat... licenţiat
obtuz şi plin de dogme.

Prin jocuri-s educat
să fac ce alţii vor...
Intuitiv erijat
într-un dominator!

Utopii-n fericire
-primite dar de muncă-
e-o viaţa-nşiruire
de ducere... în cârcă.

Neştiind, copii mi-am dat
ca roata să se-nvârtă
să ţină o ţară, un Stat;
să aibă ei de furcă.

Am creat şir de bunuri
ce nu-mi mai sunt utile
şi las seren pe drumuri...
de-s fixe, sau mobile.

Sunt simplu un pasaj
infim, neînsemnat...
Sunt om.... pentr-un limbaj
ce singur mi-am creat.

Sfârşit, voi fi o listă
De bunuri-corolar;
De-o existenţă tristă
Pierdută-n inventar!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!