Ploile cântă afară
Plânge noaptea într-o catedrală
prin întunericul putred
ploile umezesc ochii sfinților.
Piața-i goală, doar statuile oarbe
nu se simt în singurătate
trec dincolo de timp.
Mi-am mărturisit
cum am crezut într-o femeie
că-mi va purta sufletul în mâinile ei,
îl frământă până se naște suferința
și o să-i simt mirosul în trup
cum se răspândește prin sânge.
Se furișează noaptea într-o perdea
ploile cântă afară,
eu caut femeia cu degetele prin așternuturi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicolae Vălăreanu Sârbu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]Vezi și următoarele:
- poezii despre femei
- poezii despre întuneric
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre suferință
- poezii despre singurătate
- poezii despre sfinți
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.