Sunt eu? Nu sunt eu? Rămân perplex în faţa anilor, a evenimentelor şi a atâtor cuvinte cu sens şi fără sens. Cum să nu fiu contaminat de un inepuizabil orgoliu, de credinţa în sine şi de victoria asupra fricii de ridicol? Adevărul este că eu credeam în mine, că-mi arogasem o soartă şi că tensiunea interioară era întreţinută de un vârtej în acelaşi timp rafinat şi sălbatic. Secretul meu era simplu. n-aveam simţul măsurii. În fond aceasta-i cheia oricăre vitalităţi.

Emil Cioran în Singurătate şi destin (1990)
Adăugat de Costel Zăgan
Votează! | Copiază!