Unghi

Bolnav de singurătate poetul
din coliba lui ca o insulă fermecată
de întuneric
vede orbitoarele salturi în noapte
ale pegasului cu nări fremătând
aşteptându-l la fiecare fereastră.

Spre nemărginire l-ar duce
calul alb al văilor domoale,
spre mărginitul de soare orizont
calul murg al câmpiilor plate,
spre înaltul cocorilor
roibul căluţ de munte,
spre adâncimi calul arămiu
de pe străvechi funduri de mare.

Dar poetul trece pe rând
pe la fiecare fereastră a colibei
ciocănind pe dinafară cu degetele
ciudăţenia aceea incandescentă
plină de cai
lăsând în zbor dâre întunecate,
cu nările astupate de fum
fără să aştepte să urce
pe coamele lor, între aripi,
bolnav de atâta lume, poetul.

poezie de Corneliu Vasile (1984)
Adăugat de Corneliu Vasile
Votează! | Copiază!