Poem

Închid ochii. Vom trece prin stepa
Ocârmuită de regele morţilor.
În depărtarea mahrămilor grele de fir
Scrâşneşte lupul încătuşat.

Unde să mân? Hanul e îngheţat.
Şi sună argintul pe crengi, şi sună colinde,
Şi noi pribegim într-o mare tăcere
Până unde sfârşesc limpezimile.

Ehei! N-aţi rătăcit voi, cai adăpaţi cu rachiu?
Nu-i sania vis şi noaptea nu-i fum?
Clopoţei. Clopoţei. Clopoţei.

Tot vifor, zăpadă, tot crengi închircite pe drum.
Tot râde şfichiul zurliu.
Ce vrăbii zglobii de metal! Ce sunet de chei!

O ciută şovăită umblă pe furiş.
Pădurile sună, aerul sună.
Şi barba lui Şiuşilă
Fâşie aspru pe gheaţă.

Moş Pământul s-a învălmăşit în somn.
Noi trecem în grabă spre nu ştiu unde.
Moş Pământe! Moş Pământe!
Noi trecem în grabă spre nu ştiu unde.

Dă-mi mâinile tale din lemn de măr:
Vreau să mă pierd în grădinile lor.
Voi făuri omenirii un cântec al Preludiului
Şi-al unui Luceafăr nerăsărit!
A fi Bucurie, şi nu - devastat crepuscul.
Nu căutăm noi drumul pierdut?
Arcade cereşti şi moara de vânt

Sunt de-aici, de pe acest continent?
Le-a dus bătrânul Crăciun
Şi jocul e bun.
E-n fiece jucărie un iureş latent,
Un lăutar nevăzut
Şi-o horă cu paşi nevăzuţi, şi-i destul.
Clopoţei. Clopoţei. Clopoţei.
Ehei!
Ce vrăbii zglobii de metal! Ce sunet de chei!

Am trecut de ţara focului
Şi călătorim prin deşert
Până-n valea cu ceaţă.
Râurile Elivagar străbat zarea
În otravă, în pâclă, în scântei.

- Bună Ziua, Nistru, Nistru bătrânu.
Vântul bate apele de piatră.
S-aude, s-aude din cele patru dealuri
Dulăul Ghenarului şi răsuflarea peştelui...

Ehei!
N-aţi rătăcit voi, cai adăpaţi cu rachiu?
Nu-i sania vis şi noaptea nu-i fum?
Clopoţei. Clopoţei. Clopoţei.
Tot vifor, zăpadă, tot crengi închircite pe drum.
Tot râde şfichiul zurliu.
Ce vrăbii zglobii de metal! Ce sunet de chei!

poezie de George Meniuc (1939)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!