Frunze galbene, lumini de trafic
Înnebunesc de tristețe, nimeni nu este în viața mea.
umblu năuc toate serile printre luminile de trafic, privind
cum se aprind arborii pe marginea șoselelor.
stau în stații de troleibuz
în semiîntuneric (toată lumina
mai vine de la un chioșc cu vitrina sclipind), stau singur
singur, singur,
umblu prin umezeala-nserării de unul singur...
și cad frunze, și clipesc luminile de semnalizare
și e frig, mă zgribulesc în jacka mea de piele, visez
și-mi amintesc, și mă uit după fete tinere,
liceene în costume de blugi...
în intersecția de la Bucur Obor
troznesc în vânt steagurile albe pe care scrie COLEUS
tramvaiul 21 ia curba cu-atâta grație
taximetriștii așteaptă la volan, cu mutre nerase...
nefericit, căci este octombrie
privesc scurgerea de focuri roșii a luminilor de poziție
stau pe trotuar, iar în parcarea de-alături
o Dacie dă înapoi, strivind o cutie goală de Fanta
un puști trage de mâinile tatălui său, încercând să-l facă să se rotească
o tipă stă înțepată, în taior, cu cercei grotești
toți vor ceva, toți se duc undeva,
eu umblu pe străzi noaptea, toamna,
noaptea, toamne
când e pierdut orice sens.
mă orbesc farurile de mașini
când traversez, în dreptul Olimpului
și-apoi mă înfund sub stele, pe străduțele cartierului meu
prin șanțurile dintre blocuri
și mă-nvârtesc până albește de dimineață
în jurul blocului meu, patului meu.
poezie de Mircea Cărtărescu din Nimic (2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.