Emoție
Mai lăcrimează streșinile-alene
Și zările, deodată, s-au lărgit...
Iar soarele-privește, printre gene,
Mai luminos, mai cald și mucalit.
În dimineți, de ceață-nveșmântate,
Se simte miros de pământ trezit
Și vânt șoptește-n adieri ciudate
Că primăvara - ar fi la răsărit.
Frumoasă, diafană, năzuroasă,
Pășind încet, cu tot alaiul ei...
Pe unde trece verdele-și revarsă
Și printre verde, azvârle ghiocei.
Bătrâna iarnă a început să plângă
Și lacrimile-i curg, șiroi, pe văi...
Căci gerul ei nu poate să învingă
Azurul clar și a-soarelui văpăi.
Miei speriați, tresaltă prin ocoale,
Purtând în ochi copilărești mirări,
Iar guguștiuci vioi tot dau târcoale
Zburând zglobiu spre neștiute zări.
... Prea multe semne, într-adins, se-arată,
Învederând, în dimineți, schimbări...
Ci, primăvară, hai, sosește odată
Și nu te mai complace-n alintări.
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre primăvară
- poezii despre ger
- poezii despre început
- poezii despre văi
- poezii despre vânt
- poezii despre victorie
- poezii despre verde
- poezii despre sperieturi
- poezii despre schimbare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.