Ogor

Câmpii de străbuni, cu spice de lacrimi
Muncite cu sârg, cu sudoare de avut,
E ogorul întins, războit printre patimi...
De zeci generaţii, l-au vrut... l-au pierdut.

E brunul mustos, apărut după ploi,
Ce naşte din boabe cotiledoane,
Sau griul, uscat şi crăpat de nevoi...
E sursa de pâine-a hrăni milioane.

Privim frumuseţea de galben şi verde
Întinsă, din talpa de şină de tren.
Visăm peisajul, vederea se pierde
În gândul, din cântul de linii-n refren.

Se pare că totu-i aşa, de când timpul...
Nici gând, nu ne poartă, la bietul ţăran
Ce calcul de muncă-i la el, anotimpul;
Pământu-i e viaţa şi sursa de ban.

E-o lume nedreaptă, de false valori,
Ce pune-n pământ câte-un suflet de om
Ce rost, are munca-i, ca tu să nu mori...
Purtător el pe braţe, de poame de pom.

Îl vezi în comună, sfrijit, coasa-n spate,
Munceşte să lase avut, la odor.
Pământu-i la el, pentru morţi şi bucate...
Noapte-zi-i la arat, semănat, recoltat,
E ogor...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!