Amor cubist
La margini te chem,
Să fugim undeva,
Că și sufletul meu
E o mahala.
Să mergem într-o seară departe-n mahalale
Și noaptea să ne lege cu negurile ei,
Șă-ți dau îmbrățișarea, mai vrei sau nu mai vrei,
Și eu să cad în focul îmbrățișării tale.
Ai vrea să fie iarnă, ai vrea să fie toamnă,
Ai vrea ca liliacul să înfloarească brusc,
Să-ți fiu arheologul, tu - vasul meu etrusc,
Ai vrea să fie o vreme ce nu știi ce înseamnă.
Dar hai în mahalale ținându-ne de mână,
Pe străzi cu becuri stranii de-un galben-violet,
Când picură cișmele, pe lângă un bufet
Cu firma povârnită și prețuri la-ndemână.
Paralelipipedic trăim în nopți egale,
Iubirea noastră moare într-un oraș cubist,
S-o inventăm întreagă, cât ești, cât mai exist,
Îmbracă-te aiurea și hai în mahalale.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Viața mea e un roman (19 ianuarie 1987)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre viață
- poezii despre toamnă
- poezii despre suflet
- poezii despre seară
- poezii despre oraș
- poezii despre moarte
- poezii despre legi
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.