Comentarii despre Reflectăm mai mult când ascultăm...

Reflectăm mai mult când ascultăm decât când citim.

citat celebru din Immanuel Kant
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!

Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia

Voce: Michelle Rosenberg

Textul original este scris în limba germană. Dacă îl găseşti, îl poţi adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poţi semnala pagina, ca să creăm legătura.

Cartea "Critique of Pure Reason" de Immanuel Kant este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preţ, la ~~-120.99-~~ 56.36 lei.

Vezi citate despre lectură

Madame [din public] a spus pe 27 februarie 2011:

Un elev/student înţelege şi aprofundează mai bine materia dacă este atent la explicaţiile profesorului (şi face o sinteză), decât dacă citeşte cuvânt cu cuvânt din carte.

Condorul [din public] a spus pe 27 februarie 2011:

Oare elevii/studentii nu mai trebuie sa citeasca carti? Este suficient oare sa „asiste” la prelegerile profesorului ? Cred ca nu! Presupun ca Immanuel Kant a citit „tomuri”intregi si abia apoi a inceput sa REFLECTEZE.

Madame [din public] a spus pe 28 februarie 2011:

Nicidecum nu am afirmat că elevul/studentul nu mai trebuie să citească cărţi. Însă, nu pledez pentru învăţarea mecanică (din propria experienţă). Sper că ai înţeles mesajul meu.

daniel stanciu [din public] a spus pe 28 februarie 2011:

Invatarea mecanica nu e din experienta proprie. Dimpotriva, invatarea veritabila presupune intotdeauna racordarea unor cunostinte noi la experienta proprie. Nu putem invata (daca tot vorbim despre Kant) decat prin experienta. Iar aceasta poate fi directa sau indirecta (prin intermediul relatarilor altora). Ceilalti ne impartasesc (profii, bunaoara) din experienta lor, dar invatam numai daca incadram aceste cunostinte in experienta personala. Un profesor bun poate procesa informatia mai bine decat un manual (o esentializeaza, o organizeaza didactic- pentru invatarea ei, nu doar logic- pentru intelegerea ei, ne face atenti la aspectele mai dificile sau mai insemnate). Mai mult decat atat, ne poate insufla interes pentru un domeniu de cunoastere. Si cartile au acesta putere, numai ca trebuie sa fii deja initiat ca sa le poti percepe puterea de seductie. Un profesor cu adevarat bun iti starneste apetit pentru o lectura mai buna decat prestatia lui stiintifica. Tot ce e stiinta e stocat in carti. Profesorii doar ne initiaza, ne indruma spre ele. Cei mai multi dintre profi Chiar si dintre cei capabili) n-au scris vreo carte, sau daca au scris-o e fiindca au facut sublinieri si insemnari pe ea.

Madame [din public] a spus pe 28 februarie 2011:

Stimate domnule! Bag seama că nu aţi înţeles esenţialul din comentariul meu. Bine, poate este vina mea că nu m-am făcut suficient înţeleasă. Reformulez. Spre exemplu, eu nu am fost o tocilară, nu devoram cărţile (în anii de studenţie; m-am scrântit acum, la "bâtrâneţe"!), însă eram extrem de atentă la explicaţiile profesorilor, fără a mai fi necesar să citesc cărţile acestora (avantajul meu a fost că profesorii aveau tratate publicate) cu minuţiozitate (cum procedez mai nou, dacă mă pasionează un subiect). Adică, doar le frunzăream. Nu am susţinut niciodată texte grilă (cum se practică în prezent, şi unde mai pui că se vând mai ceva ca pâinea caldă), ci numai examene de sinteză. Întotdeauna am mers pe premisa că procesele de ascultare, analiză şi sinteză sunt factori decisivi în dezvoltarea inteligenţei. În încheiere, vă recomand să studiaţi logica şi retorica (cu cele mai alese gânduri).
P.s. Totodată, vă rog să ţineţi seama de faptul că răspunsul meu nu a fost unul spontan; m-am gândit ceva la el...

daniel stanciu [din public] a spus pe 1 martie 2011:

Comentariul meu a speculat o exprimare nefericita a dvs. - "învăţarea mecanică (din propria experienţă)" asta a propos de retorica. In rest, am incercat sa arat ce rol au cartile si profii in informarea si formarea noastra (asta a propos de logica). Acesta era subiectul discutiei lansate de Condor, asta a propos de comprehensiune. In rest, comentariul dvs. nu se raporteaza sub aspect logic in nici un fel (e paralel) la al meu. Raspunsul meu e in continuare spontan. Va rog sa luati act de aceasta mentiune.

C.Erber [din public] a spus pe 1 martie 2011:

Domnule Satnciu,

Cu tot respectul,
"învăţarea mecanică"
nu este o expresie "nefericită",
ci una cât se poate de uzuală.

Ea ilustrează aprofundarea,
bazată pe memorarea forţată,
a unui volum cât mai mare de informaţii,
oarecum în contradicţie cu pedagogia intuitivă.

Apreciez
spontaneitatea răspunsurilor Dv.
După modesta mea părere,
un plus de eleganţă,
o atenţie mai mare acordată opiniei interlocutorilor
ar da mai multă strălucire acestor răspunsuri.

Sunteţi,
fără îndoială,
un om cult.
Iar cultura
ar trebui să ne facă mai buni,
mai puţin acaparaţi de ego-ul propriu.

Măcar de 1 Martie.

daniel stanciu [din public] a spus pe 1 martie 2011:

Cerber, exprimarea nefericita era alta: "invatare mecanica (din propria experienta)". Paranteza m-a deranjat (explicatia ce o contine), nu sintagma invatare mecanica. Stiu ca memoria (si invatarea) poate fi mecanica sau logica in functie de modul in care procedam atunci cand intiparim informatia. Nu am nicio problema cu aceasta expresie, cat se poate de pertinenta. Fiindca e 1 martie, urez tuturor femeilor (si barbatilor lor actuali sau viitori) sa aiba primavara-n suflet (mai ales, astazi cand starea meteo ne interzice sa experimentam alt gen de primavara). Inclusiv, doamnei care a deschis o interesanta discutie in jurul unei afirmatii pedagogice a batranului si al stimatului de femei (chiar daca a fost un celibatar incurabil), Immanuel Kant.

C.Erber [din public] a spus pe 1 martie 2011:

Căteva cuvinte despre riscurile
spontaneităţii.

În limbaj popular,
a fi "paralel" cu ceva
înseamnă a nu avea puncte comune.
E o interpretare "mecanică"
a unei definiţii din geometrie.

Într-un spaţiu vectorial,
sau un spaţiu logic, dacă vă place,
paralelismul garantează aceeaşi direcţie de orientare,
ceea ce este enorm.

Paralelismul
exprimă o raportare logică
extrem de precisă.

Vieţile "paralele"
împerecheate de Plutarch
pun în lumină, pregnant,
acest adevăr.

C.Erber [din public] a spus pe 1 martie 2011:

Câteva cuvinte despre
"învăţarea mecanică(din propria experienţă)"
Paranteza nu conţine o definiţie a "învăţării mecanice".
Autoarea îşi argumentează neîncrederea în această formă de învăţare,
prin propria experienţă. Nu i-a plăcut să "tocească".
Sunt convins că îi împărtăşim punctul de vedere.
O zi bună tuturor!

Madame [din public] a spus pe 2 martie 2011:

Voi încerca să punctez câteva idei vizavi de persoana dv., domnule comentator “atotştiutor”:

În primul rând, urarea dv. nu mă convinge sub nicio formă. A propos de retorică: aţi spus “urez tuturor femeilor... Inclusiv, doamnei...”. De ce inclusiv mie, atâta timp cât sunt femeie, şi nu bărbat sau, mai rău, hermafrodit? Exprimarea corectă este“urez tuturor femeilor... În special, doamnei...”, dar, dacă ne vrem a fi spontani... În altă ordine de idei, numai marionetele acţionează la îndemnul altora (cum aţi procedat dv., făcând respectiva urare), pentru că oamenii acţionează la îndemnul simţurilor (cum a procedat distinsul domn “C.Erber”).

Domnule Stanciu, cunoaşterea este o sinteză între capacitatea de a simţi şi cea de a gândi. Dar pentru că vă lipseşte facultatea de a simţi (sensibilitatea), ca atare cunoaşterea dv. este lacunară. Adică, intelectul vă cam joacă feste, în pofida superiorităţii pe care o etalaţi cu atâta fervoare.

Omul credincios se îndoieşte, numai omul mândru crede că le ştie pe toate şi că are răspuns la orice, prin urmare, am mari semne de întrebare vizavi de sfaturile dv., ţinând cont că nu aveţi credinţă nici cât un grăunte de muştar.

Şi, nu în ultimul rând, experienţa cu care vă făliţi (dv. nu sunteţi în vâstă de aproximativ 40 de ani, ci, cifra indicată este diferenţa care lispeşte pentru a vă completa veacul de singurătate) nu suplineşte cunoaşterea (preopinentul care a susţinut ideea că sunteţi cult, v-a minţit în speranţa de a dezamorsa bomba).

Acestea fiind spuse, vă informez că lecturez şi analizez cu mare plăcere un roman rusesc (psihologic, complex şi captivant), decât o ediţie revăzută din Cioran, care, dincolo de aparenţe, poate fi citit uşor (am constatat că-l idolatrizaţi pe filosof).

daniel stanciu [din public] a spus pe 2 martie 2011:

1) "Inclusiv", era o remarca ironica, deci e adecvata scopului cu care a fost utilizata. Daca spun: "Iubesc femeile, inclusiv pe soacra-mea", imi exprim destul de limpede sentimentele (contrare) fata de ea. Nu numai marionetele actioneaza la indemnul altora. Daca accept afirmatia asta ar trebui sa admit de pilda, ca toti crestinii sunt marionete.
2) Cunoasterea e o sinteza intre sensibilitate si intelect (asa o defineste Kant). Insa sensibilitatea kantiana nu coincide cu afectivitatea, ci consta in "afectarea" noastra de stimulii externi (asadar e vorba mai curand de de perceptibilitate sau senzorialitate). N-oi fi eu sensibil (in sensul de "emotiv", "emotionabil"), dar sunt sensibil in sens kantian- adica analizatorii mei senzoriali sunt inca functionali.

3) In materie de credinta puteti crede orice. mai ales in privinta credintei altora, pe care "credeti" ca ii cunoasteti. Intrucat aveti credinte despre mine, pot spune despre dvs. ca sunteti mult mai "credincioasa" decat mine, care n-am credinte despre alte persoane.
4)Doamna, va inselati in estimarea varstei mele. N-am inca de ani 40 si mai am mai mult de 60 pana la primul meu centenar. In privinta manevrei preopinentului as putea sa va dau dreptate, stiindu-ma un tip cu mari lacune de cultura si civilizatie.

5)Romanele rusesti imi plac si mie (cu exceptia celor semnate de Tolstoi dintre autorii rusi ultracunoscuti). Prefer si eu un roman bun (ar putea de scris si de un autor turc- Pamuk, albanez- Kadare, australian- Coetzee, portughez- Saramago sau indian- Rushdie) textelor lui Cioran. Dintre rusi pe Dostoievki il idolatrizez. Nu idolatrizez, in schimb, nici un autor roman. Evident din lipsa de patriotism si din insensibilitate crasa fatza de miracolul mioritic.

daniel stanciu [din public] a spus pe 3 martie 2011:

Cred ca J.M. Coetzee e sud-african. Deci fie sunt credincios, fie nu sunt "atotstiutor". Prin urmare, sunt "salvat".

Madame [din public] a spus pe 3 martie 2011:

1) Şi care este scopul dv., domnule Stanciu? Ce anume vă împinge să faceţi ironii gratuite la adresa mea, şi, mai ales, de ce nutriţi sentimente contrare faţă de mine? Oricum, aş putea spune că este nefericită ideea dv. (mai precis, exemplul dv.) de a mă compara cu o soacră (eu fiind o fiinţă angelică, deci blajină). Nu am făcut decât să vă răspund cu aceeaşi monedă, adică v-am tratat cum m-aţi tratat. Şi nu doar dv. aveţi stări explozive, pe care le expuneţi public! Să înţeleg că îmi purtaţi ranchiună datorită faptului că, uneori, v-am înţepat ceva mai mult decât era cazul. Remarc totuşi că aţi îndulcit tonul faţă de mine, ceea ce este de bun augur, şi, ca atare mă conformez şi eu. Referitor la "marionetă", nu cred că am greşit când v-am etichet astfel (şi nu am spus-o din răutate), doar v-am atras atenţia că acţiunile întreprinse sub imboldul altora (mecanic), nu au sorţi de izbândă (vorbind la modul general). Dar pentru că s-a vrut a fi o ironie la adresa mea, n-aţi avut încotro şi v-aţi simţit silit să uraţi gânduri bune tuturor femeilor. Inteligent salt, în faţa sexului frumos (deşi ştiu că nu vă interesează, şi nu din misoginism).

2) Un lucru îmbucurător este acela că aveţi cunoştinţe vaste şi aprofundate despre Kant - cel mai de seamă gânditor din toate timpurile (în opinia mea). Bineînţeles, fiecare cu gusturile sale. În comentariul anterior, am încercat o analogie, deviind puţin de la semnificaţia afirmaţiei lui Kant. Nu mai reiau explicaţia, întrucât o persoană cu calităţi "parapsihice" este un bun receptor.

3) Din ceea ce susţineţi la acest punct, reiese faptul că sunteţi la fel de credincios ca şi mine (nici mai mult nici mai puţin), adică ne situăm pe acelaşi traptă (oare?).

4) Aţi putea, dar nu-mi daţi dreptate. Studiind, lacunele de cultură se vor umple, dar ce ne facem cu cele de civilizaţie (mai putem corecta ceva la o certă vârstă, fie ea chiar şi de aproximativ 40 de ani?)

5) Sincer, nici mie nu-mi place Tolstoi (prea mult monolog în operele sale; anul trecut m-a chinuit teribil "Învierea" lui, şi tot n-am izbutit s-o termin), cât despre Dostoievski, nu pot decât să fac o reverenţă în faţa a ceea ce este inteligent, pătrunzător, subtil şi chiar demonic. Dar de Cioran nu mă pot lipsi, oricâtă lipsă de patriotism aş simţi. În ceea ce priveşte autorii semnalaţi de dv., toţi au în comun faptul că sunt profesori (ceea ce nu este cazul dv., bineînţeles) şi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură. Nu ştiu dacă este o coincidenţă, dar ştiu că aprofundând continuu, poţi vedea luminiţa de la capătul tunelului, adică adevărul.

daniel stanciu [din public] a spus pe 3 martie 2011:

Doamna, eu am ambitii mici. Nu vreau sa ma ridic pe "cele mai inalte culmi de cultura si civilizatie". Privita de jos (de la subsolul culturii si civilizatiei) lumea pare mai mare si mai interesanta decat este in realitate. Exemplul meu cu soacra nu s-a vrut o analogie. Asa ca nu ar trebui sa va comparati cu o soacra, decat daca simtiti ca asta v-ar avantaja in vreo privinta. Cat priveste ranchiuna mea fata de dvs., nu pot decat sa va reamintesc ca sunt un om lipsit de "sensibilitate". Iar ranchiuna e o traire afectiva, daca nu ma insel.

Madame [din public] a spus pe 3 martie 2011:

Domnule Stanciu, nutriţi o ură ascunsă datorită faptului că sunteţi privat de afectivitate, motiv pentru care priviţi lumea - de jos, din spatele perdelei, în alb-negru, mai precis, din subsolul conştiinţei dv. Aici greşesc unii etichetându-vă cu apelativul "misogin", şi, de fapt, dv. simţiţi doar o acută scârbă (lehamite) faţă de oameni (de femei, în special). Nu vreţi să vă "ridicaţi", deaoarece vă complaceţi în starea de suferinţă impusă de dv. (ne degeaba am spus "un veac de singurătate") - ăsta e masochism în toată regula. Sunt de acord să vă canalizaţi energia în muncă, de pe urma căreia obţineţi satisfacţii, dar ar fi bine (pentru psihicul dv.) să alocaţi o parte din timpul dv. şi trăirilor afective. Dacă nu, urmaţi-l pe Nietzsche! (asta pentru că vă place să filozofaţi).
P.S. Sper ca sfaturile mele să vină în întâmpinarea nevoilor dv., aidoma şedinţelor de psihoterapie.

daniel stanciu [din public] a spus pe 3 martie 2011:

Ieri eram misogin, azi sunt mizantrop. Iata ce numesc eu evolutie. Ca orice maimuta darwiniana ma dau in vant dupa evolutie. Felul in care imi descrieti framantarile launtrice ma emotioneaza. Apoape ma umanizez. Acest lucru nu trebuie sa se intample. Orice mizantrop care se respecta, trebuie sa-si reprime cu fermitate orice pornire de umanitate. In fond daca uraste oamenii, nu inseamna ca nu se iubeste pe sine. Si cum sa se iubeasca daca e om?

Madame [din public] a spus pe 4 martie 2011:

Vă ofer trei variante, să aveţi de unde alege:

1) Dacă vă simţiţi cuprins de emoţii, înseamnă că viaţa dv. va lua o turnură (ne)aşteptată. Se va întâmpla întocmai ceea ce nu trebuia să se întâmple: vă veţi îmbogăţi propria viaţă. Iată ce numesc eu evoluţie. Eu nu pot să admit ideea că sunteţi împăcat şi fericit cu propria dv. fiinţă. Pentru că omul, prin natura sa, simte nevoia de iubire şi ataşament. Viaţa este o continuă căutare a sufletului pereche.

2) Dacă urăşte oamenii, om fiind şi el, înseamnă că nu este egoist, ci sado-masochist.

3) Şi o completare la spusele dv., într-un comentariu anterior: dacă un om se iubeşte pe sine şi un înger îl iubeşte pe om, iar îngerul este o oglindă a omului şi omul este o oglindă a îngerului, înseamnă că omul capturează o parte din iubirea îngerului şi se defineşte pe sine prin raportare la acesta, deci, şi omul va fi înclinat să iubească. Adică, oricât de rău şi egoist este un om, se va transforma dacă stă în preajma unuia bun şi iubitor.