Fluturii albaștri
Mă simt ca un mamut căzut în transă
Împleticit confuz printre printre scaieți
Jucat la zar de niscai nătăfleți
Un laitmotiv damnat și fără șansă.
Din toga răsfirată o agrafă
Cadența unui ritm pierdut de mult
Răvășitor motiv ades ocult,
Un blam pecetluit de o parafă -
Din pocnetul de armă sec și orb
Sânge fraged picură pe drum
Victime tenebrelor de fum,
Vulturii de piatră vin și sorb;
Trec prin mine leii și pantere
Condamnați in nuce la migrații
Împovărate runele de grații
Și robii trag întruna la galere
Moare zarea pe un țărm, sideful
Zăvorăște forturi pe meninge
Fluturii albaștri dacă ninge,
Înnobilează tainic universul.
poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.