Oamenii mari sau cei care se pretind a fi mari au, pe lângă virtuţile reale sau imaginare, o serie de defecte uşor detectabile pentru un ochi distant şi imun la efectele publicităţii, dar nesesizabile de majoritatea celor care îi adulează. Într-o ierarhie a valorilor eu aş fi rege, fiindcă îmi dispreţuiesc toate virtuţile. Dacă mai e cineva care să mă dispreţuiască la fel, acela îmi este cu siguranţă prieten şi, ca să nu-l pierd, ar fi bine să-l ţin la distanţă, pentru că apropiindu-l, s-ar putea să-mi descopere virtuţile şi atunci ori pierd un prieten, ori mă aleg cu un duşman.
citat din Sergiu Burcă
Adăugat de Oana Camelia
Votează! | Copiază!


Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.