Iarăși vorbim
Stăm prea mult de vorbă draga mea
În aceeași și maternă limbă
Dar nimic în lume nu se schimbă
Și abuzăm zadarnic de cafea
Semănăm cu doi eroi absurzi
Dintr-o piesă ce-a rămas nescrisă
La a cărei gală compromisă,
Toți spectatorii erau surzi
Viața ni s-a scurs fără ecou
Iar tavanul nu e prea înalt
Fiecare trage-n jos de-a celuilalt:
Unul de cravată, altul de jabou
Vorbe, vorbe, vorbe ca la teatru
Măcar acolo-ascultă cineva
În zadar cu umbre, suntem patru
Că pentru doi, mai trebuie ceva!
poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre vorbire
- poezii despre viață
- poezii despre teatru
- poezii despre schimbare
- poezii despre mamă
- poezii despre eroism
- poezii despre cafea
- poezii despre absurd
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.