Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Către viitorime

Voi, care vă veți naște de-aci-într-un veac sau doi,
Voind s-aveți știință de cine-am fost și noi,
Luând spre deslușire istoria, — îndată
Simțirea noastră-ntreagă, de fală îmbătată,
Striga-va:,, Ca străbunii să fim de glorioși,
Pe când am fost cu toții mișei sau ticăloși."

Mai mult decât minciuna nimica nu răpune...
E aspru adevărul, dar trebuie a-l spune
Da, țara noastră toată, din cap pân' la sfârșit
În zilele de astăzi e stârvul otrăvit,
Din care sântu soare cu flacăra-i suavă
Nu poate să mai scoată nimic decât otravă.

Și mișuie asupra-i un șir de viermi grețoși
Ce-l sug până la oase sătui dar lipicioși,
Blestem care desigur își are începutul,
Își are și prezentul, își are și trecutul,
Pe când sfârșitul, — zilnic chemat și nesosit,
Se pierde printre veacuri, rămâne neghicit.

Dar cum? Din timpul nostru nimic nu va rămâne
Ca moaște respectate a zilelor bătrâne?
Ce? Zidurile Plevnei de sine au căzut
Și moartă ne-a fost țara soldați când am avut?
Ce? Poate să existe mai mare bărbăție
Decât să-ți dai sfârșitul pe câmp de bătălie?

Ei! Da. Prin vânt, pe zloată, flămânzi și dezbrăcați,
Martirii ce avurăm rămân necontestați...
Zburară, se luptară, muriră; foarte bine
E drept că au fost ieftini cu sângele din vine,
E drept că fiecare a fost un semizeu,
Dar pentru ce, și cine, nu știu nici ei, nici eu.

Urmași, oricât de mare veți crede-a noastră fală,
Feriți-vă de-a trece sub poarta triumfală
Prin care-această țară de-un veac a defilat,
Căci dacă avem astăzi și rege și regat,
Putem de azi pe mâine s-avem și-mpărăție,
Dar fără libertate și fără Românie.

poezie celebră de din Excelsior (1895)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Excelsior" de Alexandru Macedonski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 6.99 lei.

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook