Formele timpului
Un porc destul de tânăr, nici măcar de-un an,
Se uita cu milă la un biet juncan.
- Tot crești, așa, făr-un ecou,
Și-o să ajungi un simplu bou.
Că ai și tu un meșteșug
Să tragi la car, să tragi la plug.
Pe când erai mai mititel,
Erai acolo-un biet vițel!
- Da, porcule, eu în trecut,
Cum bine ai recunoscut,
Am fost vițel, azi sunt juncan,
Iar încolo, cam pete-un an,
Voi fi, din nou,
Un vașnic bou...
Dar tu-n trecut, ca și-n prezent,
Mâncai, mănânci ca un dement,
S-ajungi un simplu aliment
În burtă de consummator...
Dar, spune-mi, ai, tu, viitor?!
fabulă de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.