Prozaică
Există o tristețe și-un fel de nebunie...
De unde-mi vin în minte oare cine știe?
Să fie amarul lumii ce strâns mă înfășoară,
Să fie doar viața-mi, pustie și amară?
Privesc în jur la semeni: ce veseli toți îmi par!
Deși, le simt tristețea și știu că râd amar.
Suntem zdrobiți de vremuri, minciună și nevoi
Și prea multă durere purtăm, adesea-n noi...
Unii visează-n taină alții chiar fac averi
Dar cei mai mulți sunt singuri catâri plini de poveri
Cu susu-n jos e lumea și, parcă, fără rost
Și banul te ridică, oricât ai fi de prost.
O! Cine-a spus minciuna că banul nu contează,
Când până și copiii tot la bănuți visează?!
Ce-i drept, prea mult-avere, ades nenorocește
Dar, parcă, sărăcia vreodată fericește?
Păcat e că virtutea stă, astăzi, doar în ban
Deși, ades, acela ce-l are-i un mârlan.
Lipsit de orice scrupul, de sus pe toți privind
În timp ce-n juru-i gloata câștig-un ban trudind.
Prea multă nedreptate e sub albastrul cer
De ce e nedreptate de veacuri-i un mister...
Toți filozofii lumii au căutat răspunsul
Și toți calicii zilei își dau cu presupusul.
Dar, poate-n lumea aceea, de care toți se tem
Scăpa-vom de-ntrebare, scăpa-vom de blestem...
Și vom afla acolo de ce e plâns prea mult
În lumea asta rece dar plină de tumult...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre minciună
- poezii despre filozofie
- poezii despre bani
- poezii despre visare
- poezii despre sărăcie
- poezii despre râs
- poezii despre prostie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.