Să-i tai din gheare
Vezi, mâinile acestea muiate-n pământ
au rămas doar niște arcuri care închid pieptul
și, ce ai mai putea face acum toamna
decât să bați aerul ca apa în scocurile morii
și să-ți respiri nisipul din clepsidrele debusolate
în palme se scurtează liniile și degetele rămân încovoiate
cearcănele ochilor sunt cearcăne de stele din nopți spălăcite
ai ridurile adâncite subtil pe frunte
și în picioare o lipsă ascunsă de echilibru
nu-i nimic că moartea se apropie senilă
în țipătul păsărilor de noapte deasupra casei
ori murmurul veșniciilor iernii care te cheamă
tu vrei să rămâi acasă departe de cețurile care-ți curg pe retină
poate să-ți șuiere vântul la fereastră
să-ți fie trase săniile de cai înaripați
e un semn ca nu trebuie să fii pe drumuri
să te găsească moartea plecat
mai degrabă să-i pui busuiocul sub nas
să-i tai din gheare
și să pleci în trombă
cu salvarea la spital
poate inima mai ține în funcțiune ceasul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre vânt
- poezii despre toamnă
- poezii despre săniuș
- poezii despre stele
- poezii despre salvare
- poezii despre păsări
- poezii despre picioare
- poezii despre ochi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.